Activitatea mai multor restaurante și cluburi din Centrul Vechi al capitalei a fost suspendată

person Horeca
access_time_filled

centrulvechibucurestiPeste 15 restaurante și cluburi din Centrul Vechi al capitalei au fost sancționate, la sfârșitul săptămânii trecute, de inspectorii din cadrul Direcției Control a Poliției Locale a Municipiului București. Agenții economici au fost amendați iar activitatea acestora a fost suspendată din cauza faptului că au fost găsiți fără autorizație de funcționare, fiindcă și-au extins terasele pe domeniul public fără a avea vreo aprobare sau pentru că au depășit nivelul de zgomot admis în zonă.

De remarcat este faptul că valoarea sancțiunilor pentru agenții comerciali, depistați că au încălcat prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, a fost de peste 120.000 de lei. Pe lângă societățile cărora li s-a suspendat activitatea, alți 25 de agenți economici au fost găsiți de către inspectorii Direcției Control cu diferite nereguli iar reprezentații acestora au fost chemați la sediul D.G.P.L.C.M.B. pentru verificări suplimentare. 

Aceste sancțiuni au fost aplicate în cadrul unei acțiuni specifice ce face parte dintr-un program al Poliției Locale a Municipiului București privind menținerea ordinii și liniștii publice în Centrul Istoric și verificarea modului în care își desfășoară activitatea restaurantele și cluburile din zonă.

în urma acțiunii din weekend-ul trecut, au fost controlați, în total, 67 de agenți economici iar 21 de persoane au fost legitimate în vederea identificării. S-au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor depășind 208.000 lei.

Sursă foto: www.nasultv.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302