Orbis anunță venituri cu 6% mai mari în primele 3 trimestre și noi deschideri de hoteluri
Grupul hotelier Orbis raportează o performanță financiară solidă în primele 3 trimestre din 2017, confirmată de o creștere de 6,3% a vânzărilor nete, până la 258,8 milioane EUR, și o creștere a EBITDAR de 10,4% (până la 97,8 milioane EUR) față de 9 milioane în primele nouă luni din 2016. EBITDA operațional s-a ridicat la 86,2 milioane EUR, o creștere de 21,1% față de anul trecut.
Orbis a obținut rezultate foarte puternice pe majoritatea piețelor cheie ale Grupului și la nivel operațional, reprezentând o creștere de 6.6% a RevPAR până la 43,8 EUR pentru întregul Grup. Această creștere a reflectat o majorare puternică a tarifului mediu per cameră, vizibilă pe toate piețele din regiunea Europei de Est. Aceste rezultate și modelul de afaceri pe care compania l-a implementat îi consolidează sistematic poziția de lider în domeniul ospitalității din Europa de Est.
“Rezultatele noastre în 2017, după 9 luni, reflectă corectitudinea modelului de afaceri Orbis și puterea strategiei implementate. Orbis a profitat pe deplin de climatul economic favorabil și, datorită abordării sale de afaceri, a obținut rezultate solide”, a declarat Gilles Clavie, Președinte și CEO al Orbis S.A.
Dezvoltarea portofoliului și managementul activelor
Orbis continuă să își consolideze prezența pe piețele geografice strategice și să vizeze destinații noi, cu mare potențial. Numai în trimestrul al treilea s-au adaugat portofoliului 3 active (310 de camere) care intră pe două noi piețe: Serbia și Bosnia-Herțegovina și s-au semnat 5 noi acorduri (610 camere) pentru hoteluri care vor adera la grup în următorii ani.
Modelul activelor ușoare (contracte de tip franciză și management), este o axă strategică a planului de dezvoltare al Orbis. Pe lângă câștigurile financiare, acesta oferă, de asemenea, beneficii nefinanciare. Noile hoteluri care se alătură Grupului măresc și consolidează notorietatea mărcii, diversitatea rețelei, oferta programului de loialitate și reputația mărcii. Prin urmare, dezvoltarea rețelei cu hoteluri în regim de franciză și de management îmbogățesc oferta pentru oaspeți.
Orbis continuă, de asemenea, să dezvolte rețeaua prin investiții proprii, respectiv 6 hoteluri cu 906 camere – 4 unități noi și 2 proiecte de renovare. Planurile de dezvoltarea ale Orbis pentru următorii 3 ani cuprind un număr record de 42 de hoteluri cu peste 5.100 de camere. Având în vedere disponibilitățile solide de numerar, Orbis caută activ noi oportunități de creștere și destinații noi.
Prin adăugarea în portofoliu a brandului Adagio – lider pe piața europeană a aparthotelurilor – Orbis Group își extinde portofoliul de mărci și își diversifică dezvoltarea rețelei, intrând astfel pe piața apartamentelor din centrul orașelor, ca o pârghie de accelerare a expansiunii.
„îmi exprim satisfacția față de rezultatele Orbis după 9 luni ale anului 2017. Performanța noastră operațională este extraordinar de solidă și suntem în linie cu obiectivele noastre – acestea mă fac să confirm din nou cu încredere obiectivul EBITDA operațional al Orbis, stabilit în iulie. încă avem ținte ambițioase de realizat în următoarele luni, în ceea ce privește dezvoltarea rețelei hoteliere și eficiența Grupului„, a concluzionat Gilles Clavie.