ICE invită operatorii HoReCa la prima ediție a evenimentului “Degusta Italia”
ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior are plăcerea de a vă invita la prima ediție a evenimentului “Degusta Italia” ce se va desfășura la hotelul Athenee Palace Hilton din București (Sala Vivaldi și Regina Maria), miercuri 22 noiembrie 2017, începând cu orele 11.00.
Manifestarea face parte din o serie de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Bucătăriei Italiene în lume, care se desfășoară în numeroase țări în perioada 20-25 noiembrie 2017.
Evenimentul “Degusta Italia” de la București include o prezentare cu degustare de vinuri și produse alimentare “Made in Italy” și se adresează exclusiv operatorilor specializați (importatori, distribuitori, reprezentanți restaurante, wine baruri, magazine specializate de vinuri și gourmet, F&B managers, buyers retail etc.), precum și jurnaliștilor din presa specializată și generală.
în deschidere va avea loc un seminar în cadrul căruia un reprezentant al societății KeysFin va face o scurtă analiză a pieței vinului din România, urmat de un testimonial al unui antreprenor italian din sectorul horeca.
Vor fi prezenți 11 producători de vinuri și produse alimentare italiene de calitate care vor prezenta și vor oferi spre degustare propriile produse și care sunt interesați să întâlnească potențiali parteneri de afaceri. Vor participa, de asemenea, câțiva importatori români de produse agroalimentare Made in Italy. Pe parcusul miniexpoziției vor avea loc două sesiuni de live cooking show cu participarea chef-ului de la restaurantul “Trattoria degli artisti”.
Participarea este gratuită, cu înregistrare prealabilă.
Pentru informații suplimentare puteți contacta organizatorii la telefon 021.2114240 sau pe e-mail eventi.bucarest@ice.it
înscrierea la eveniment se face online accesând link-ul: FORMULAR ONLINE până pe data de 20 noiembrie 2017.