Simptome că angajații tăi nu lucrează ca o echipă

person Horeca
access_time_filled

echiparestaurantPentru ca restaurantul tău să aibă succes ai nevoie de un manager capabil să construiască echipe de succes. în special când vorbim de munca în restaurante, lucrul în echipă este deosebit de important, iar angajații trebuie să fie dispuși în orice moment să sară în ajutorul colegilor.

Una din caracteristicile unei echipe de succes este faptul că, în vremuri dificile, aceasta este unită, nu dezbinată. Deși mulți manageri de restaurante spun că favorizează munca în echipă, în realitate, puțini dintre aceștia cunosc rolul, principiile și regulile muncii în echipă și sunt capabili să construiască o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

DIFERENÈšA îNTRE MUNCA îN GRUP ȘI MUNCA îN ECHIPĂ

Munca în grup și munca în echipă nu este același lucru și dacă o echipă este în același timp un grup (de oameni), un grup nu este întotdeauna (și) o echipă. Construcția unei echipe este mult mai greu de realizat decât a unui grup!

în cazul unui restaurant, munca în echipă este cheia pentru a oferi cel mai bun customer service, iar managerii trebuie să aibă în vedere faptul că la baza unei echipe de succes stau relațiile interumane. în calitate de manager, este important să recunoști anumite simptome care arată că angajații tăi nu lucrează ca o echipă.

PRIMUL SIMPTOM: DISCUTAREA GREȘELILOR ALTORA

Atunci când atenția angajaților față de greșelile colegilor crește, iar greșelile personale sunt neglijate, echipa are de suferit. Ca angajat, este indicat să stai departe de cei care interpretează inutil sau judecă acțiunile altor persoane. Ca manager, dacă apare acest simptom, trebuie să cercetezi cauza. Uneori lipsa muncii este cea care creează condiții prielnice pentru un asemenea comportament.

AL DOILEA SIMPTOM: ABSENÈšE FRECVENTE

Absențele frecvente de la locul de muncă pot fi un semn al relațiilor slabe dintre membrii echipei. Și în acest caz managerul trebuie să investigheze cauza. Poate cauza o reprezintă însă tocmai managerul. Dacă acesta lipsește mult de la locul de muncă, de ce nu ar face și alții acest lucru?

AL TREILEA SIMPTOM: BâRFELE, GLUMELE ȘI IRONIZAREA MANAGERULUI, A ALTOR MEMBRI AI ECHIPEI, A EVENIMENTELOR SOCIALE ȘI POLITICE ETC.

Bârfele și intrigile sunt periculoase și trebuie adresate. în acest caz, trebuie create canale de comunicare informale cu membrii echipei, pentru a putea elimina cauzele acestui simptom. Informația este cheia eliminării bârfelor, din moment ce fiecare bârfă este produsul insuficientelor informații.

ALÈšI FACTORI CARE SLĂBESC O ECHIPĂ

  • Lipsa încrederii; managerul nu are încredere în angajați și/sau angajații nu au încredere în manager.
  • Managerul este prea “controlling”. Dați frâu liber și independență angajaților. Acest lucru îi va face să se simtă liberi la locul de muncă și să încerce ceva nou fără frica de a eșua, lucru foarte important într-un restaurant.
  • Un mediu de muncă ostil.
  • Acțiunile managerului se bazează doar pe apărarea intereselor personale.
  • Membrilor echipei le pasă doar de cariera lor. Chiar dacă ai angajați foarte buni, cu abilitățile necesare, dacă ei nu știu să lucreze în echipă potențialul lor nu îți va folosi prea mult.

Un manager trebuie să fie atent la toți factorii care ar putea slăbi spiritul de echipă și să îi combată rapid atunci când apar. Echipa este “buturuga” mică ce poate “răsturna” un restaurant, factorul care face diferența între un restaurant cu rezultate extraordinare și unul cu rezultate slabe!

Articol scris de Diana Sbârcea în ediția 84 a revistei Horeca România.

Sursă foto: www.restaurantengine.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302