Semne care te avertizează că moralul angajaților tăi este scăzut. Și posibile cauze.

person Horeca
access_time_filled

Moralul scăzut al angajaților poate genera pagube serioase companiilor din industria ospitalității, în principal datorită timpului irosit de acești angajați, a lipsei lor de inițiativă și inovație și a serviciilor slabe oferite de aceștia. Tocmai de aceea managerii din industria ospitalității trebuie să fie atenți la primele semne care arată că moralul angajaților este în scădere, să identifice cauzele și să ia rapid măsuri.

moralscazutangajati

Indentificarea semnelor și luarea unor măsuri concrete în această direcție ajută companiile din industria ospitalității să îmbunătățească experiența oaspeților și să-și îmbunătățească serviciile. Iată câteva semne care indică faptul că moralul angajaților este scăzut.

Angajații fac doar minimul necesar, nimic mai mult

Angajații tăi lasă constant pe ziua următoare sarcini care ar putea fi rezolvate în ziua respectivă? Poate că nici în ziua următoare aceste sarcini nu sunt îndeplinite? Acesta este un semn care arată clar că angajații nu sunt implicați în munca lor. Ei vor face minimul necesar, dar nu vor aspira niciodată la mai mult. Acest lucru este dăunător pentru business deoarece acești angajați nu vor veni niciodată cu idei noi, nu vor oferi clienților servicii excepționale și, mai mult decât atât, vor lăsa nefinalizate sarcini care pot părea mai puțin importante pe termen scurt, dar sunt importante pe termen lung. 

Angajații nu arată dorința de a crește

Angajații implicați vor dori în mod natural să deprindă noi abilități și să crească la locul de muncă. în contrast, angajații cu moral scăzut nu vor face un efort să își asume noi roluri sau responsabilități în companie.

Lipsa inițiativei

Angajații nemotivați nu își asumă un rol activ la job, ei nu au niciodată inițiativă; angajații implicați în schimb preiau inițiativa, demonstrează leadership și rezolvă problemele care se ivesc într-un mod creativ.

Performanță scăzută

Moralul scăzut al unui angajat poate afecta rapid calitatea muncii unei echipe întregi. Semnele sunt extrem de evidente: deadline-uri ratate, greșeli frecvente la locul de muncă sau o scădere a calității serviciului oferit.

Oaspeții se plâng de servicii

O creștere a numărului de plângeri din partea oaspeților este alt semn că ceva nu e în ordine în activitatea companiei. Clienții au o toleranță extrem de scăzută la servicii proaste, iar atitudinea angajaților tăi influențează semnificativ modul în care clienții percep brandul tău și dacă aceștia vor continua să apeleze la serviciile tale sau nu. Fie că conștientizează sau nu, angajații cărora nu le pasă de munca lor nu vor putea niciodată oferi bucurie clienților tăi. 

serviciislaberestaurante

Altă semne care arată că moralul angajaților este scăzut:

•    Absențe frecvente de la locul de muncă.
•    Angajații se plâng constant la locul de muncă, de orice lucru.
•    Angajații petrec timpul bârfind.
•    Conflicte frecvente între angajați.
•    Angajații nu se simt confortabil în discuția cu managerii; comunicările cu aceștia sunt scurte si tensionate (aici de multe ori vina este a managerilor).

Sunt multe motive pentru care moralul angajaților este scăzut; unele sunt de natură personală, dar cele mai multe sunt legate de locul de muncă. Angajații pot simți că nu sunt plătiți corect pentru munca lor, că nu se potrivesc în poziția/echipa respectivă, că nu au perspective de creștere, că nu sunt apreciați de manageri sau pur și simplu că mediul de lucru este neprietenos. 

Iată 4 factori (ce țin de management) care pot influența negativ moralul angajaților:

Obiective schimbătoare

Schimbarea constantă a obiectivelor îi poate epuiza pe angajații care se străduiesc să facă o treabă bună. Dacă li se trasează un obiectiv și li se comunică că acesta este important, angajații serioși vor munci să atingă acel obiectiv. însă atunci când ei depun timp și efort în această direcție, iar dumneavoastră decideți ulterior să renunțați la acel obiectiv și veniți cu altul, rezultatul poate fi descurajarea angajaților.
Angajaților trebuie să li se seteze obiective clare, pe care ei să le poată îndeplini, alături de îndrumări referitoare la cum să îndeplinească acele obiective și mai ales să primească aprecieri atunci când obiectivele sunt atinse.

Neînțelegerea așteptărilor

Nimic nu scade moralul mai mult decât confuzia. Angajații care nu beneficiază de informații clare pot petrece zile, săptămâni sau chiar luni la locul lor de muncă fără să știe exact ce se așteaptă de la ei. Atunci când acest lucru se întâmplă ei tind să performeze slab și de multe ori moralul lor scade căci încep să creadă că își pierd timpul, precum și pe al companiei. Această problemă este ușor de remediat. Atunci când o nouă persoană este angajată sau unui angajat i se dă o nouă responsabilitate, managerul trebuie să îi transmită clar care sunt așteptările de la el și să-i ofere training adecvat.

Un angajat care înțelege clar care sunt așteptările va avea un moral mai ridicat decât cei care muncesc fără un scop sau își petrec timpul făcând lucruri care se dovedesc neimportante. 

Nu există o comunicare deschisă cu managementul

Un mediu de lucru în care nu există o linie deschisă de comunicare cu managementul este dăunător pentru moralul angajaților. Adesea angajații au idei de îmbunătățire a procedurilor de la locul de muncă sau a produsului oferit de companie și se confruntă uneori cu proceduri sau colegi care mai mult îi încurcă decât îi ajută. Dacă angajații nu se simt confortabil să abordeze șeful, fie cu idei sau cu probleme, managementul riscă să piardă idei creative și soluții de îmbunătățire a activității. Angajații ar trebui încurajați să își exprime ideile și grijile către management fără repercusiuni.

Irosirea potențialului angajaților

Moralul scăzut rezultă deseori din irosirea talentului. Oamenii sunt deseori angajați pentru joburi pentru care sunt supra-calificați sau având abilități și interese diferite decât cele pe care le presupune postul. Atunci când acest lucru se întâmplă, angajații pot deveni foarte ușor frustrați sau plictisiți de munca lor și pot sfârși prin a fi mai preocupați de cum să părăsească compania decât de cum să facă o treabă bună. Acest lucru este dăunător pentru companie, dar și pentru angajați, deoarece nu își folosesc adevăratul lor potențial. A găsi o poziție mai potrivită pentru un angajat în cadrul companiei este atât în beneficiul firmei, care va beneficia de potențialul acestuia, cât și în beneficiul angajatului, care nu va mai fi frustrat la locul de muncă.

Surse folosite pentru acest articol: www.4hoteliers.com, www.funny-business.com, www.chron.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302