Grupul hotelier Orbis și-a crescut veniturile la peste 340 milioane euro în 2017

person Horeca
access_time_filled

rezultateorbis2017Orbis Hotel Group, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală și de Est, și-a crescut veniturile cu 5,4% în 2017, față de anul 2016, la 343,5 milioane de euro. 

în consecință, compania a obținut un EBITDA operațional remarcabil, de 110,3 milioane euro, și a înregistrat o creștere extraordinară de două cifre, + 20,2%, față de anul precedent.

Cele mai performante piețe au fost Budapesta, Varșovia și Praga cu creșteri de două cifre ale RevPAR. în total, indicatorul RevPAR al hotelurilor Orbis în 2017 a crescut cu + 6,5% (până la 43,4 EUR) față de 2016. Creșterea a fost posibilă în mare parte datorită evoluției tarifului mediu, în creștere cu + 5% pe an.

Pe parcursul anului 2017, Orbis a dezvoltat remarcabil rețeaua sa prin deschiderea a 8 hoteluri noi, cu 650 de camere noi și intrarea pe 2 noi piețe: Serbia și Bosnia și Herțegovina. Compania continuă să își consolideze amprenta în regiune prin semnarea a 13 noi acorduri (+1,600 camere noi), care asigură un pipeline remarcabil format din 38 de proiecte cu peste 5,000 de camere în total.

Orbis continuă, de asemenea, proiectele sale proprii, și anume ibis Vilnius Center (164 de camere), ibis Styles Warszawa (178 de camere), care vor fi deschise până la sfârșitul anului 2018.

Pentru a sprijini creșterea Orbis în regiune, compania a adăugat în portofoliu un nou brand hotelier complementar – Adagio, ce reprezintă piața de aparthoteluri. Acest pas va permite Grupului generarea de profituri suplimentare în locații de top.

în 2017, Orbis a făcut eforturi pentru a face portofoliul să funcționeze mai eficient, prin intermediul a 6 tranzacții de răscumpărare a hotelurilor din Ungaria și printr-o serie de proiecte de renovare în locații emblematice. Pe parcursul anului au fost investite mai mult de 145 de milioane euro din fonduri proprii pentru aceste proiecte.

Menținându-și concentrarea asupra creșterii performanței și a profitabilității, Orbis dorește să-și consolideze poziția de lider în regiune nu numai prin creșterea organică, ci și prin achiziții de hoteluri, aspirând să fie liderul fiecărei locații geografice în care compania este prezentă.

Rezultatele excelente pe care le-am obținut în 2017 dovedesc direcția corectă a planului strategic Orbis, prin urmare confirm cu tărie declarația noastră asumată și capacitatea de a crea valoare pentru acționarii noștri pe viitor, pe baza strategiei de Performanță, Portofoliu și Oameni (People). Atingerea consecventă a obiectivelor noastre a fost apreciată de investitorii noștri, fiind printre primele 10 cele mai performante companii de talie medie în 2017, cu o rentabilitate de +27% a acțiunilor pentru anul respectiv. Privind în perspectivă, avem încă aspirații de a accelera creșterea Orbis în lunile următoare, având în vedere poziția puternică de capital și experiența considerabilă în derularea proiectelor de investiții. Cred că transformarea noastră culturală va susține creșterea companiei în ceea ce privește îmbogățirea relațiilor cu clienții noștri și consolidarea fundațiilor organizaționale.”, a declarat Gilles Clavie, președinte și CEO al Orbis.

rezultatefinanciareorbis2017

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302