Peste 250 de vinuri așteaptă să fie degustate la festivalul RO-Wine 2018

person Horeca
access_time_filled
  • “Ca și noutăți ale ediției de anul acesta, ne propunem să creștem prezența operatorilor HoReCa, pentru care am dezvoltat momente dedicate, precum workshop-uri și seminare susținute exclusiv de către specialiști din străinătate”, spune Marinela V. Ardelean, organizator RO-Wine.

O nouă călătorie fascinantă în lumea vinului, marca RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, va avea loc pe 19 și 20 mai 2018! După succesul edițiilor precedente, vinul va fi, și în acest an, vedetă! Timp de două zile, festivalul RO-Wine oferă spre degustare, la Fratelli Studios, unele dintre cele mai apreciate vinuri de top, românești și internaționale.

Iubitorii de vin, alături de proprietarii de crame, experții din industria HoReCa și invitații speciali se vor putea bucura de o selecție specială de peste 250 de vinuri de calitate, care abia așteaptă să fie degustate! Mai mult decât atât, participanții au posibilitatea să se întâlnească, în cadrul festivalului, cu producătorii și experții internaționali și să afle povestea vinurilor preferate direct de la aceștia. Gazdele și organizatorii evenimentului sunt Marinela V. Ardelean, expert în vinuri și autor „The Wine Book of Romania” și frații Liviu și Mihai Popescu, co-proprietari Fratelli Group.

rowinefestival2018

în acest an, în premieră, festivalul devine internațional, datorită numărului mare de producători străini prezenți la ediția din 2017, la care peste 2.500 de vizitatori s-au bucurat de selecția unică de vinuri, aparținând a 70 de producători, dintre care 60% internaționali. Și anul acesta, RO-Wine se bucură de interesul mare al producătorilor, lista participanților fiind completă și închisă pentru ediția 2018!

Și de această dată garantăm calitatea vinurilor prezentate și ne propunem să aducem mai aproape de consumatorii români o selecție de vinuri de top, precum și acces la specialiști din domeniu. Ca și noutăți ale ediției de anul acesta, ne propunem să creștem prezența operatorilor HoReCa, pentru care am dezvoltat momente dedicate, precum workshop-uri și seminare susținute exclusiv de către specialiști din străinătate. Pentru cunoscători, pasionații și iubitorii de vinuri, am conceput zona VIP, în care vor putea fi degustate peste 100 de vinuri super premium, prezentate de către profesioniști cu experiență în arta vinului. în completare, vom avea și o secțiune gourmet, cu produse excepționale din diverse colțuri ale lumii”, a declarat Marinela V. Ardelean, organizator RO-Wine și autor The Wine Book of Romania.

Cea de-a treia ediție RO-Wine | The International Wine Festival of Romania va fi una inedită și sunt nerăbdător să înceapă! Aștept să ne dăm întâlnire cu toți iubitorii de vinuri, cu specialiștii din HoReCa și cu proprietarii de crame, pentru a descoperi pasiunea pentru vin și a ne bucura de selecția unică, de top, pe care am pregătit-o pentru ei. Edițiile precedente sunt dovada că putem schimba percepția asupra vinurilor românești, dar și că există interes în a cunoaște vinuri internaționale de excepție! Va fi o ediție cu multe surprize și cu invitați pe măsură”, a declarat Liviu Popescu, antreprenor HoReCa, jurat MasterChef România 2017 și organizator RO-Wine.

Sunt încântat de acest proiect, și da, și în acest an îmi veți regăsi semnătura pe ceea ce înseamnă design la RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, care merge pe ideea de simplitate, eleganță, rafinament, cadrul perfect pentru a sublinia pasiunea pentru vin, această băutură nobilă. Dar, să nu uităm, atmosfera locului este dată în primul rând de cei prezenți, ei vor întregi spațiul, și cred că o vor face extrem de bine!„, a precizat Mihai Popescu, arhitect și organizator RO-Wine.

Intrarea la eveniment se face pe bază de bilet, ce se poate procura online, de pe bilete.ro (https://www.bilete.ro/ro-wine/ro-wine-19-20-mai-2018). Prețul unui bilet standard este de 50 lei. Cei care își doresc o experiență completă în lumea vinului, ce include si degustări unice a unora dintre cele mai exclusiviste etichete, pot opta pentru biletul VIP, în valoare de 400 lei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302