Spartan a deschis al 7-lea restaurant din Timișoara, unde este lider de piață pe segmentul de carne rotisată
Remus Cosovanu, francizatul Spartan care deține restaurante în Timișoara, Cluj și Deva, a deschis recent cea de-a șaptea unitate Spartan din Timișoara, în urma unei investiții de 150.000 de euro. Odată cu inaugurarea noii unități, investițiile francizatului Spartan în restaurantele pe care le deține în Timișoara au depășit suma de 750.000 de euro, iar omul de afaceri își dorește ca pe viitor să deschidă trei restaurante și în afara țării, în Ungaria și Austria.
Noua unitate este situată în zona centrală a orașului, pe Strada Alba Iulia nr. 9, vizavi de clădirea Operei. Potrivit reprezentanților Spartan alegerea amplasării s-a bazat pe cererea venită din partea consumatorilor care își doreau un restaurant și în centrul orașului. Un alt motiv este constituit și de creșterea numărului de turiști din Timișoara, care a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii în 2021.
Restaurantul are 18 angajați, ocupă deocamdată o suprafață de 98 m2 și are o capacitate de 40 de locuri în interior, terasa urmând să fie amenajată în curând.
“Marca Spartan este deosebit de apreciată în Timișoara, astfel că am ajuns să deschidem cel de-al șaptelea restaurant, ca urmare a cererii foarte mari. Să deții șapte restaurante profitabile ale aceluiași brand, în alt oraș decât Bucureștiul, este o situație unică pe piață. Le sunt recunoscător atât clienților noștri, cât și echipei, furnizorilor, tuturor colaboratorilor și francizorului, datorită cărora am ajuns la această performanță. Avem rezultate extrem de bune ca trafic și vânzări, astfel că apropierea dintre unități nu a avut deloc un impact negativ. Spartan este singurul brand de pe piața fast-food-ului autohton, cu restaurante situate în imediată vecinătate unele față de altele, iar acest lucru a dat rezultate foarte bune pentru noi”, a declarat Remus Cosovanu, Director General Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan.
Spartan este lider pe piața din Timișoara pe segmentul de carne rotisată, iar principalii săi competitori în zona de fast-food sunt McDonald’s și KFC, fiecare având trei unități deschise.
Antreprenorul timișorean Remus Cosovanu vizează extinderea în afara granițelor încă din 2017, dar a amânat momentul pentru a se concentra pe consolidarea afacerilor pe plan local. în prezent se află în discuții pentru deschiderea a trei unități Spartan în Ungaria și Austria, în orașele Budapesta, Viena și Linz.
Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deține și platforma www.francizelacheie.ro. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 39 de restaurante, dintre care 15 sunt restaurante proprii și alte 24 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală și în 22 de orașe din țară: Suceava, Alba Iulia, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța, Bacău și Bistrița.
Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii și restaurante francizate) în 2017 este de 20 milioane de euro. în cele 15 restaurante deținute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate 240 de persoane, iar în total, în toate cele 39 de unități lucrează peste 600 de oameni.