Sibiul găzduiește pe 19 august finala concursului European Young Chef Award

person Horeca
access_time_filled

sibiuregiunegastronomica2019Finala concursului European Young Chef Award va avea loc duminică, 19 august, în Piața Mare din Sibiu, în cadrul unui nou eveniment marca Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Tânărul bucătar care va câștiga concursul va reprezenta regiunea Sibiu la concursul european din Irlanda (25 – 27 noiembrie) și va deveni ambasador al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Concursul European Young Chef Award este organizat și promovat la nivel european de către Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT) în colaborare cu fiecare regiune care a primit titlul de regiune gastronomică europeană.

Sâmbătă, 11 august, Hanul Greweln din Mediaș a găzduit preselecția Concursului European Young Chef Award, Din cei 12 tineri bucătari sibieni care s-au întrecut prin preparatele gătite, juriul a selectat patru finaliști, prezentați în ordinea punctajelor obținute: Alin Costea, Andriuc Andra, Rareș Moga, Constantin Fesan.  

Juriul care a acordat punctajele a fost format din specialiști în domeniul gastronomiei: Dr. Iulia Drăguț – președintele Asociației Culturale EuroEst Alternativ; Adrian Lucian Șipoteanu – executive Chef la Pleiada Boutique Iași, Vasile Spinu – executive Chef la Lux Divina din Brașov însoțiți de Alin Barabancea – tânărul bucătar câștigător al concursului local European Young Chef Award din 2017, Daniel Joarză – bucătarul câștigător al concursului local European Young Chef Award din 2016 și Carmen Chiș – reprezentant al Consorțiului care gestionează programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 alcătuit din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Programul evenimentului din data de 19 august, de la Sibiu:

12.00 – 21.30: Angus Steak Mega Show susținut de Masters of Flames care vor pregăti doi tauri la proțap în locație
13.00 – 16.00 – Cupa Sibiului în Artă Culinară, organizată de Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism-România; cei înscriși în acest concurs vor găti live, în Piața Mare
16.00 – 18.00: Demonstrație culinară live făcută de Ambasadorii programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019: Alin Barabancea și Daniel Joarză câștigători ai edițiilor anterioare ale European Young Chef Award.
18.00 – 20.30: Finala Concursului European Young Chef Award.
20.30 – 21.30: Prezentarea preparatelor concurenților și jurizarea lor. Tânărul bucătar care va câștiga concursul va reprezenta regiune Sibiu la concursul european din Irlanda și va deveni ambasador al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
21.30: Concert trupa Subcarpați.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302