Secretul celor mai gustoase preparate cu fructe de mare

person Horeca
access_time_filled

Piața HoReCa este caracterizată de dinamism, în ultimii ani observându-se o creștere a consumului de fructe de mare deoarece românii călătoresc mai des și sunt mai deschiși spre preparate culinare exotice.

Trenduri de consum

Conform estimărilor Alfredo Seafood, citate de publicația Wall-Street.ro, piața fructelor de mare avea la finalul anului 2017 o valoare de 450 de milioane de Euro, așteptându-se ca aceasta să ajungă în 2023 la 155,3 bilioane de dolari, pe fondul creșterii puterii de cumpărare, precum și a preocupării pentru un stil de viață sănătos. 

în topul trendurilor de consum se situează creveții, somonul și tonul, acestea fiind cele mai populare în lista de preferințe ale consumatorului. 

Profilul consumatorului de fructe de mare

Consumatorul de fructe de mare este mai educat și mai curajos în a încerca preparate culinare exotice. Conform Nielsen, acești consumatori sunt interesați atât de proveniența preparatelor cât și de modul de pregătire al acestora. Vânzările de fructe de mare, caracterizate prin sustenabilitate, au crescut cu 3%, consumatorii fiind preocupați de prospețimea și ingredientele componente ale preparatelor.

Soluții pentru preparate cu fructe de mare

Solina Romania deține secretul preparatelor de succes, valorificând savoarea fructelor de mare în meniuri exotice îmbietoare. Astfel, soluțiile de gust și aspect, materializate prin mixuri de condimente și dressing-uri, se pliază asupra stilului culinar al fiecărui bucătar, oferind o gamă largă de gusturi și arome. 

fructedemare

Soluții de asezonare

Distincția fiecărui preparat se reflectă în aromă, culoare și compoziție. Astfel, mixurile de asezonare din gama Gusticus, prin conținutul de mirodenii proaspete și puternic aromate, potențează gustul specific al fructelor de mare. Mixurile de asezonare sunt potrivite atât pentru salate și paste cât și pentru preparate la grătar sau alte mâncăruri exotice pe bază de fructe de mare. Ambalajele practice și ușor de folosit în procesul de gătit, păstrează intactă aroma mirodeniilor componente. 

Soluții de gust savuros

Nota finală a fiecărui preparat de tip salată, aperitiv sau preparat este reprezentată de utilizarea dressing-ului sau a sosului potrivit. De altfel, dressing-urile și sosurile din gama Apollo oferă soluția unor preparate bazate pe fructe de mare extrem de aromate sau cu influențe ale gastronomiei asiatice. Produsele sunt ambalate într-un recipient care previne pierderile, având un capac anti-picurare care face extrem de facilă utilizarea. 

Solina Romania oferă soluții pentru produsele de mâine, iar gama de ingrediente destinate industriei preparatelor bazate pe fructe de mare transformă mâncărurile obișnuite în delicii culinare, inovând în permanență prin ingrediente speciale. 

Creveți tigrați și sos Piri-Piri

sosurisolinaromaniaIngrediente: 

  • 16-20 creveți
  • Lemon Pepper
  • Usturoi
  • Apollo sos rece Piri-Piri
  • semințe de susan
  • legume: sparanghel verde, dovlecei, broccoli, ceapă de primăvară, piper roșu, coriandru
  • orez fiert, ulei, carambola.

Preparare – Prezentare: 

Spălați și tăiați legumele. Condimentați creveții cu Lemonpepper și usturoi. Prăjiți creveții în tigaia wok și scoateți-i. Puneți în tigaie legume și prăjiți-le câteva minute. Adăugați sosul Piri-Piri și creveții și gătiți totul timp de un minut. Serviți cu orez și decorați cu susan, frunze de coriandru și carambola.  

Rețetă prezentată de Chef Frans Bon. 

Advertorial apărut în ediția 89 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302