Cum îți recuperezi banii de la un client rău platnic

Se întâmplă deseori în industria ospitalității să avem de-a face cu rău platnici: de la clientul care pleacă fără să plătească de la un restaurant până la turistul care face check-out-ul pe furiș, fără a achita contravaloarea serviciilor hoteliere. Pierderea contabilă a operatorului poate părea minoră, dacă vorbim de cazuri izolate, însă, chiar și așa, există soluții legale pentru a recupera paguba.

MASA NEPLĂTITĂ LA RESTAURANT

în acest caz, neexistând un raport contractual strict între reprezentanții unității de servire publică și client, lucrurile sunt mai nuanțate, în sensul că, dacă nu se cunosc datele de identificare ale clientului, recuperarea banilor, pe căi legale, este mai dificilă. Fapta, de cele mai multe ori, nu constituie infracțiune, ca să antreneze deschiderea unei anchete penale, iar singurul probatoriu (martori și camerele de luat vederi din locație) nu ajută prea mult la demararea unei acțiuni civile în pretenții, cu șanse reale, în lipsa cerințelor Codului de procedură civilă (art. 194 litera a).

Dacă însă clientul își manifestă în mod repetitiv conduita ilicită de a nu-și achita notele de plată la diverse alte unități de servire, se poate vorbi de săvârșirea unei fapte penale, fiind posibilă o incriminare pentru înșelăciune în foma simplă, prevăzută de alineat 1 al articolului 244 Cod penal. „Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase…, în scopul de a obține pentru sine un scop material injust” începe să se materializeze din momentul prezentării la restaurant și este finalizată în momentul sustragerii de la achitarea notei de plată.

în ipoteza în care se cunoaște clientul care a plecat fără să achite nota de plată, o acțiune civilă va avea reale șanse de reușită, cu ajutorul probei testimoniale și a camerelor de luat vederi, instalate conform legii și în acord cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

Deși practica a demonstrat că procedura de judecată prin care creditorilor ajunge să li se recunoască drepturile de creanță și să poată cere urmărirea și executarea debitorilor este, de cele mai multe ori, descurajantă, demersul va fi, de cele mai multe ori, soldat cu tragerea la răspundere a persoanei vinovate, care va trebui să achite, urmare a hotărârii judecătorești, nu doar nota de plată pentru consumație, dar și cheltuielile cu procesul (taxă de timbru, onorariu avocat).

Chiar și în lipsa unui raport contractual strict determinat, avem de-a face cu răspunderea delictuală, prevăzută în dispozițiile art. 1349 Cod civil, care prevăd că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

„FUGA” DIN HOTEL

Obligația fiecărui turist de a se înregistra la recepția unei unități de cazare înainte de a intra în cameră are relevanță juridică prin aceea că, în acel moment, este încheiat un acord de servicii hoteliere (formular de înregistrare standard și/sau contract propriu zis).

în ultimii ani, a fost pusă la dispoziția creditorilor o procedură judiciară mult simplificată, prin intermediul căreia operatorii de servicii hoteliere își pot recupera creanțele mult mai rapid decât înainte. S-a urmărit astfel imprimarea unei dinamici pozitive circuitului economic al banilor, dimensiune esențială a oricărei economii funcționale.

Astfel, în cazul în care serviciile nu vor fi achitate, unitatea de cazare are la îndemână procedura prevăzută de art. 1014 și următoarele din Codul de procedură civilă, solicitând judecătoriei emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată pentru suma reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, precum și pentru penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

în considerentele unei asemenea cereri, unitatea de cazare creditoare va arăta că a încheiat cu clientul debitor „raporturi juridice între profesioniști”, în baza cărora creditoarea a prestat servicii hoteliere, fiind emise facturi fiscale în acest sens. Dacă termenul de plată stabilit a fost depășit, creanța devine exigibilă.

Cererea de chemare în judecată, astfel formulată, în temeiul dispozițiilor art.1014-1023 și art. 194 Cod de procedură civilă, va trebui să aibă anexate următoarele înscrisuri în probațiune: somația inițială către clientul rău platnic, Contractul de prestări servicii hoteliere, lista facturilor neîncasate, copiile facturi fiscale, calculul penalități de întârziere, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 200 lei.

Art. 1014 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite cererea unității de cazare astfel cum a fost formulată, urmând să oblige clientul rău platnic să-I plătească, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești, suma reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și penalitățile de întârziere. Fiind în culpă procesuală, clientul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, conform articolului 453 alineat 1 Cod de procedură civilă.

Articol scris de Avocat Constantin Neacșu, pentru ediția 90 a revistei Horeca România.