250 de milioane de euro, valoarea voucherelor de vacanță emise anul trecut

person Horeca
access_time_filled

Valoarea voucherelor de vacanță emise anul trecut a ajuns la 250 de milioane de euro, potrivit informațiilor primite de ANAT de la Ministerul Finanțelor Publice, un nivel de aproape nouă ori mai mare față de 2017, dar sub cel de 400 de milioane de euro – estimarea inițială pentru 2018.

372 de milioane de euro proveneau din distribuirea voucherelor către un număr de 1,2 milioane de angajați din sistemul public, la care se adăuga suma celor primite de angajații din sistemul privat. 30 de milioane de euro a fost valoarea celor distribuite în mediul privat în 2017.

Din totalul celor emise anul trecut, 22,4 milioane de vouchere, reprezentând peste 90% (20,7 milioane), au fost pe suport de hârtie, restul fiind pe suport electronic. Cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018 a fost atinsă în luna iunie (125 de milioane de euro), reprezentând jumătate din nivelul înregistrat până la finalul anului.

voucheredevacanta

Ne așteptăm ca voucherele de vacanță să fie distribuite imediat după promulgarea Legii Bugetului. Am solicitat anul trecut să fie repartizate încă de la începutul anului, pentru a putea fi valorificate în condiții avantajoase pentru angajați, în perioada de Early Booking, când există reduceri de tarife de până la 30%, dar și o varietate de opțiuni de vacanță, care sunt limitate considerabil dacă voucherele încep să fie distribuite cu întârziere (în luna mai), cum s-a întâmplat anul trecut“, declară Nicolae Demetriade, președinte ANAT.

Cei care nu le-au valorificat în totalitate în 2018 pot profita de ofertele prezentate la Târgul de Turism organizat în perioada 21-24 februarie la Centrul Expozițional Romexpo, la care participă peste 70 de membri ANAT, precum si la târgurile regionale de turism, organizate în colaborare cu ANAT, care au loc la Timișoara (1-3 martie), Iași și Ploiești (15-17 martie), Brașov (22-24 martie) ori Constanța (28-31 martie).

Ca urmare a creșterii interesului și pentru zonele mai puțin frecventate în anii anteriori, agențiile de turism au pregătit oferte de vacanță ce includ transport, cazare, servicii de masă, tratament, tururi de oraș etc., în toate zonele turistice din România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302