Specialiștii în marketing și comunicare din industria vinului au acum propria conferință – WineMark Conference
Prima conferință internațională din România dedicată profesioniștilor din industria vinului și specialiștilor în marketing și comunicare din acest domeniu va avea loc în data de 10 iunie, la Teatrul Național București. Potrivit organizatorilor, dată fiind evoluția pieței vinului de pe plan local, “a venit momentul să celebrăm realizările notabile ale experților din domeniul marketingului și educației în domeniul vinului dar și să punem bazele unui forum în care profesioniștii pot discuta și își pot împărtăși ideile cu experți locali și internaționali”.
Combinând prezentările liderilor industriei de vin românești cu informarea și educarea pe marginea celor mai importante tendințe de marketing vitivinicol, WineMark va fi o experiență unică în industria locală, promit organizatorii WineMark Conference.
“WineMark este prima conferință internațională din România dedicată celor care doresc să descopere realizările remarcabile ale profesioniștilor și ale celor cu experiență în domeniul marketingului, comunicării și educației în domeniul industriei vitivinicole. Este evenimentul în care puteți învăța de la profesioniști tehnici inovatoare de marketing și vânzări, aplicabile în industria vinului, unde vă veți întâlni și veți interacționa cu experți locali și internaționali sau personalități de renume in domeniul vinului”, spun aceștia.
De ce să vii la WineMark
- Vei intra în contact cu oameni pasionați, proiecte frumoase și idei inovatoare din industria vinului, un domeniu cu tradiție din România și bune perspective de creștere în următorii ani.
- Ai ocazia să te inspiri din poveștile de succes ale oamenilor din spatele brandurilor de vinuri și ale actorilor activi într-o piață dinamică, în plină dezvoltare și ascensiune
- Vei afla lucruri noi și interesante despre vinuri și despre ultimele tendințe internaționale din domeniu
- Poți obține sfaturi, informații și exemple de bune practici de la profesioniști talentați care sunt preocupați de viitorul sectorului vitivinicol din România
- Te poți implica direct și activ în susținerea dezvoltării standardelor profesionale ale sectorului de marketing și promovare a vinului, un element-cheie, integrat în industria vitivinicolă ca parte a culturii naționale românești
- Te vei bucura de o atmosferă festivă și vei trăi o experiență unică, alături de oameni deschiși și energici, într-un mediu favorabil stabilirii de noi contacte și dezvoltării unor noi perspective de afacere.
Cu cine te vei întâlni
- Reprezentanți ai producătorilor de vinuri de prestigiu, producători locali și internaționali, importatori și distribuitori de vinuri
- Specialiști în marketing și relații publice, reprezentanți ai agențiilor de publicitate specializate în comunicarea brandurilor din domeniu
- Reprezentanții HORECA și din industria ospitalității
- Oameni de media, influenceri și bloggeri
- Producătorii de ambalaje, recipiente și etichete specifice industriei
- Furnizori de servicii conexe industriei vitinicole, cum ar fi distribuitori, transportatori, firme specializate în reciclare etc
- Reprezentanți din domeniul turismului și enoturismului.
Sesiunile și workshop-urile conferinței sunt concepute după 4 direcții: Marketing & PR, Enoturism, Digital vs. Tradițional, Training & Educație.
Pentru înscrieri și informații suplimentare puteți accesa www.winemark.ro