Teritorialitatea, principiul care personalizează vacanțele
Departe de mine gândul să cădem în capcana clișeelor stilistice, dar… iar e vară, iar e caniculă, iar e vreme de pornit în vacanță. Orice destinație ne-am alege, cheia unei vacanțe de succes este descoperirea de locuri noi, cu istoria, cultura și tradițiile lor. între ele, cu certitudine, mâncarea și băuturile locale reprezintă atracții prioritare. în ce măsură însă acest deziderat se intersectează cu realitatea, asta este deja o altă problemă și poate deveni oricând provocarea care ne convinge să revenim sau să evităm o anumită destinație.
Până acum, am avut foarte multe ocazii să vizitez locuri diferite din multe țări cu tradiție, mai mult sau mai puțin consacrată, în dezvoltarea turismului. Evident însă că dorința de a-mi cunoaște propria țară a prevalat, împletindu-se desigur și cu traseele călătoriilor profesionale. Ei bine, dacă este să compar experiențele de peste hotare cu experiența autohtonă, rezultatul nu este deloc măgulitor pentru reprezentanții români ai industriei ospitalității. Și trebuie să insistăm asupra detaliilor care deranjează, pentru că defectele pot fi încă reparate.
RESTAURANTUL – CARTEA DE VIZITĂ A REGIUNII
Orice turist care intră într-un restaurant va căuta în primul rând preparate și băuturi locale. Nu prea am văzut oaspeți care să caute pe alte meridiane aroma și gustul de la ei de acasă. Este o realitate pe care însă mulți manageri din turismul românesc o ignoră cu obstinație. Probabil că în propriile lor călătorii, unde au văzut ce și de ce merge bine prin alte țări, au adus acasă, în România, nu numai idei de management, ci și rețete și etichete de băuturi.
Așa se face că, în România, principiul teritorialității – unul din principiile de bază în asocierile gastronomice – este încălcat aproape peste tot. Sunt rare locațiile unde poți să te bucuri de un preparat autohton, specific regiunii vizitate și de un vin produs tot acolo. Și când mă gândesc cât de bogată este oferta celor aproape 400 de producători de vin autohtoni înregistrați și a preparatelor din bucătăria românească, fie ea reinterpretată sau nu…
Proprietarii și managerii din industria ospitalității ar trebui să înțeleagă odată că oaspeții nu vor reveni și nu vor recomanda altora o locație din România unde experiența lor s-a bazat pe descoperirea unei imitații, mai mult sau mai puțin reușite, de Italia, Spania, sau Franța. Succesul afacerii constă în promovarea la standarde cât mai înalte a specificului național și local. Bucătărie și vinuri bănățene – în Banat, moldovenești – în Moldova, dobrogene – în Dobrogea, muntenești – în Muntenia ș.a.m.d.
Eventualele nostalgii internaționale gastronomice și enologice ale proprietarilor pot avea și ele loc pe listele meniu, dar la urmă și într-o proporție mai mică. Așa se procedează în țările cu turism dezvoltat. Nu este vreun mare secret că succesul lor se bazează pe promovarea cu mândrie a specificului local.
UNA CALDĂ, ALTA RECE
La noi însă, la tot pasul găsești trattorii, bistro-uri și taverne care își propun să aducă aici aromele și gustul Italiei, Franței, Spaniei, Greciei, Turciei și cine mai știe al căror alte țări pe unde au umblat managerii. Uită un lucru: niciodată ingredientele de bază nu vor avea aici savoarea și prospețimea pe care o au în țările de origine.
Cât despre lista de vinuri… Aici ar fi o comedie, dacă nu ar avea atâtea accente tragice. Găsim, ce-i drept, multe vinuri românești, dar selectate (dacă putem vorbi de selecție) după gustul patronilor sau după cererea unui public deloc educat în această materie. Așa se face că în Moldova găsești în capul listei vinuri din Ardeal, în Dobrogea pe cele din Banat, iar în Oltenia pe cele din Moldova. Ca să nu mai spunem că preferința actuală în materie de spumante este Prosecco, deși avem – slavă Domnului! – atâția producători autohtoni.
Recent am vizitat un restaurant din Iași, mă refer la restaurantul Panoramic din cadrul Hotel Unirea Iași. Am avut o mare satisfacție să văd lista de vinuri făcută corect, profesionist, cu vinurile Moldovei în capul ofertei, cu soiurile autohtone promovate prioritar. Dar tot recent am avut ocazia să opresc și la Casa Oltenească din județul Vâlcea, unde lista de vin începe cu mai multe Jidveiuri, cu denumiri inventate după limbajul popular al clienților neavizați, continuă cu Vincon și se încheie cu doar câteva etichete de la Casa Isărescu. Jalnic! Mai ales că denumirile sunt redactate amuzant în română, în engleză și apoi, iar în română (sic!). Sau, poate o fi în așa-numita limbă „moldovenească”, că tot este Republica Moldova acum un subiect fierbinte!
Articol scris de Sergiu Nedelea, CEO WineTaste.ro, pentru ediția 94 a revistei Horeca România.
