Planurile Booking.com în România
Booking.com, unul dintre cele mai populare servicii online pentru căutarea și rezervarea camerelor în hoteluri din întreaga lume, continuă să își consolideze prezența pe plan local. La 5 ani de la deschiderea primului birou din România, Booking.com se poate lăuda cu o prezență solidă în numeroase destinații urbane, dar și pe litoral, iar reprezentanții companiei caută în permanență noi modalități de a-și crește oferta de cazări și nu numai, pe plan local, pentru a satisface clientela sa globală.
Despre activitatea și planurile companiei în România, dar și despre noile tendințe de călătorie și relația cu hotelierii români, am vorbit cu Michal Podzinski – Commercial Excellence Manager, Booking.com (foto dreapta).
Vă rog să ne spuneți pentru început câteva cuvinte despre prezența Booking.com în România – câte proprietăți sunt listate în prezent pe platformă, cum a evoluat acest număr în ultimii ani și ce planuri aveți pentru piața din România.
Anul acesta am aniversat 5 ani de la inaugurarea biroului din București. Este, totodată, și al treilea an în care suntem prezenți pe litoralul Mării Negre cu un birou sezonier, ca să ne deservim mai bine partenerii de cazare în sezonul estival de vârf.
Booking.com are o prezență puternică în numeroase destinații urbane, dar și pe litoral. în București avem aproape 2.000 de proprietăți, iar în județul Constanța, peste 4.000 de proprietăți. Iar oferta noastră de cazări crește permanent, atât ca număr, cât și ca diversitate.
Căutăm în permanență modalități de a ne crește oferta, atât în cele mai populare destinații, cât și în alte regiuni ale țării, creând o experiență de rezervare simplă și potrivită tuturor tipurilor de călători. întrucât deservim o clientelă globală, avem responsabilitatea de a oferi o paletă largă de opțiuni de cazare, pentru a veni în întâmpinarea necesităților oaspeților, aflate într-o permanentă schimbare.
Booking.com este o platformă foarte cunoscută și utilizată în România. Prin ce se diferențiază de alți furnizori din spațiul online și care credeți că este „secretul” succesului vostru?
îmi este imposibil să identific un secret anume, cred că succesul este rezultatul impactului colectiv al mai multor factori. Nicio altă companie nu oferă opțiuni atât de variate precum Booking.com. în plus, investim constant în cele mai moderne tehnologii, care să le permită oamenilor să experimenteze lumea ușor, încrezători de fiecare dată, de oriunde și prin orice dispozitiv. în același timp, le oferim partenerilor noștri unul dintre cele mai rentabile canale de marketing. Viziunea companiei noastre include motto-ul „gândește global, acționează local”, iar pentru a ne întări prezența pe plan local ne străduim să creăm conexiunea perfectă între oaspeți și partenerii noștri care oferă cazare. Facem acest lucru prin decizii bazate pe date și având în permanență în prim-plan inovația și tehnologia, în beneficiul clienților și partenerilor noștri de cazare. Suntem însă prezenți și local, în peste 220 de birouri din întreaga lume, ca să ne asigurăm că putem furniza o ofertă pe măsura cererii aduse de expunerea noastră internațională. Probabil că lucrul cu care mă mândresc cel mai mult este asistența de talie mondială pe care le-o oferim clienților, prin intermediul a peste 8.000 de agenți disponibili non-stop, 365 de zile pe an, care lucrează permanent pentru a acorda suport clienților și partenerilor noștri de cazare.
Am citit recent că pregătiți servicii noi pentru piața din România. Puteți oferi mai multe detalii despre aceste servicii pentru cititorii noștri?
Suntem deciși să aducem pe plan local toate oportunitățile pe care le poate oferi Booking.com pe piața din România. Acestea fiind spuse, una dintre țintele noastre este să ne aliniem la obiectivul global al companiei, acela de a oferi mai mult decât cazări și de a susține toate aspectele sejurului pentru persoanele care călătoresc în vacanțe, cât și în scop de serviciu. în prezent, aici sunt incluse închirierile auto și rezervările de taxiuri, precum și atracțiile, lansate de curând în București. Oaspeții pot acum să rezerve o activitate, un bilet la muzeu sau alte experiențe interesante, oferindu-le o experiență unitară în toate etapele procesului de rezervare, de la transport și cazare la explorarea unei destinații.
Lucrăm în continuare la a ne dezvolta și mai mult parteneriatele locale strategice, prin programul nostru pentru parteneri afiliați, care include companii aeriene, dar și la a crea soluții integrate pentru călătorii business, prin intermediul unor companii de travel management de talie mondială.
Le puteți oferi hotelierilor din România câteva sfaturi și recomandări despre cum să fie cu un pas înaintea concurenței și cum să își crească conversia pe platforma voastră?
Prin birourile noastre locale și întâlnirile cu partenerii, oferim recomandări personalizate și sfaturi bazate pe necesitățile individuale, dar și pe dinamica pieței, luând în considerare datele și trendurile turistice. Sunt însă anumiți factori pe care toți cei care oferă unități de cazare îi pot lua în considerare, pentru a-și crește conversia pe o platformă precum Booking.com. Elementele esențiale sunt disponibilitatea, transparența și alinierea prețurilor, vizibilitatea, conținutul, facilitățile, notorietatea, înțelegerea concurenței directe și a pieței, dar și o ofertă variată.
Care sunt principalele trenduri de călătorie pe care trebuie să le avem în vedere în 2019 și 2020?
Experiențele turistice reprezintă deja de mai mulți ani un trend major în turism, dar anul acesta vor lua și mai mult avânt. Ceea ce faci la destinație va conta la fel de mult ca destinația, dacă nu și mai mult. Pentru aproape două treimi dintre călători (60%), ceea ce trăiesc contează acum mai mult decât ceea ce posedă. în 2019, călătorii vor fi atrași și mai mult de diverse experiențe autentice, de la locul în care mănâncă și dorm, la modul în care fac cumpărături sau își urmăresc meciul preferat, cu accent pe crearea momentelor care ne bucură și ne împlinesc la mult timp după ce s-au încheiat.
Un alt trend de urmărit este căutarea experiențelor turistice sustenabile la destinație, concomitent cu încercarea unităților de cazare de a reduce consumul de plastic și de a-și crește gradul de sustenabilitate. Din datele noastre, la nivel global, peste jumătate din călători (53%) declară că au în plan să meargă în mai multe excursii de weekend în 2019, ceea ce înseamnă că ne așteptăm ca mai mulți călători să își personalizeze experiențele, pentru a le aduce mai multă împlinire.
Este o perioadă captivantă pentru cei care activează în această industrie. Datorită avansului tehnologic, lumii care este tot mai bine conectată, cât și înclinației în creștere a consumatorilor pentru cele mai reușite experiențe turistice, suntem pregătiți pentru proiecte revoluționare și pentru a duce turismul la un nivel încă neatins.
Cum vedeți industria ospitalității din România din perspectiva ofertei și a cererii?
în România, industria ospitalității stă foarte bine la capitolul ofertă și cerere. Una dintre zonele cu cel mai mare potențial, unde am remarcat o creștere de la an la an a cererii, o reprezintă destinațiile de spa și stațiunile balneare din întreaga țară. în cele mai multe dintre aceste destinații, observăm o creștere accelerată, dar există în continuare un mare potențial de a deveni mai vizibili pe plan internațional și de a crește venitul pentru toate proprietățile care oferă aceste facilități, în special cele aflate în locuri unice.
Ce ne puteți spune despre relația pe care o aveți cu hotelierii români și principalele provocări pe care le întâmpinați la acest capitol? în orice relație, fiecare dintre părțile implicate vine cu propriile așteptări. Care sunt așteptările voastre de la hotelierii cu care colaborați și cum veniți în întâmpinarea așteptărilor lor?
Anul trecut am lansat la nivel global o promisiune pentru toți partenerii noștri – Creștem împreună – care a reprezentat un angajament de a dezvolta o colaborare și mai solidă, care să se ridice la înălțimea cuvântului „partener”. Promisiunea aceasta nu înseamnă doar că vom obține împreună rezultate mai bune, ci și că vom fi mai transparenți în privința beneficiilor pe care partenerii le au din această colaborare; că ne vom arăta mai des aprecierea și că vom asculta mai mult; și că ne vom ține partenerii la curent cu ce se întâmplă, că îi vom inspira și vom crea legături.
Un exemplu relevant despre modul în care am lucrat împreună pentru a maximiza toate oportunitățile este UEFA2020, Booking.com fiind partener oficial pentru cazări și atracții. 4 dintre meciuri se vor juca în București, în iunie 2020. Pe lângă o prezență cu o campanie integrată de brand la cele mai prestigioase evenimente internaționale din fotbalul european, incluzând publicitate, promovare și angajament digital, ca Partener oficial pentru rezervarea de cazări și atracții al echipelor naționale UEFA, Booking.com va colabora cu organizația la mai multe campanii și activări, pentru a da un imbold parteneriatului în momentele cheie din următorii patru ani. în București, am finalizat achiziționarea unei diversități de tipuri de camere pentru toată perioada, care reprezintă o oportunitate uriașă din perspectiva cererii pentru toți partenerii noștri de cazare din zonă. Vom continua colaborarea cu toate părțile interesate, inclusiv Federația Română de Fotbal, Aeroportul Internațional Henri Coandă și reprezentanții Primăriei București, pentru a ne asigura că partenerii noștri valorifică ocazia de a participa la o serie de evenimente de asemenea anvergură.
Hotelierii recunosc beneficiile promovării proprietății lor pe Booking.com, dar reclamă și anumite dezavantaje, cum ar fi comisioanele mari, politica de garantare a celui mai bun preț sau listarea pe Booking.com a unor proprietăți care funcționează ilegal. Ce răspuns aveți la aceste nemulțumiri?
Website-ul nostru generează venituri pentru proprietățile de pe tot globul. Toate unitățile de cazare – mici și mari, din orice categorie – își pot lista gratuit camerele pe Booking.com, întrucât comisionul se plătește doar după ce le asigurăm venitul din partea unui client care rezervă. încă din trecut, practicăm unele dintre cele mai mici comisioane din această industrie, care reprezintă, în esență, un cost de marketing foarte mic achitat de proprietăți pentru a atrage clienți din întreaga lume. Faptul că milioane de proprietăți aleg să își înregistreze proprietățile pe website-ul nostru atestă valoarea pe care văd că Booking.com o poate aduce pentru afacerea lor.
Unul dintre cele mai mari beneficii ale colaborării cu noi îl reprezintă experiența Booking.com în marketingul digital multilingv, care le aduce un trafic internațional semnificativ partenerilor de cazare, pe care le-ar fi dificil să îl atragă pe cont propriu. Le traducem conținutul în 43 de limbi și ne ocupăm de serviciul pentru clienți în 43 de limbi, pentru a îi asista în relația cu oaspetele. Astfel, partenerii noștri se pot concentra la ceea ce fac cel mai bine – la administrarea unei proprietăți excelente -, lăsând marketingul în seama noastră.
Mai oferim și o suită de servicii și produse software create special pentru a ne ajuta partenerii să își crească afacerile și să valorifice și mai mult baza noastră globală de clienți. Aici sunt incluse BookingSuite, o unitate a Booking.com cu scopul dedicat de a ajuta mai mulți parteneri să își administreze afacerea și să le ofere experiențe excelente oaspeților; RateIntelligence, care îi ajută pe parteneri să își adapteze ingenios politica tarifară în timp real, oferindu-le acces instantaneu la informații despre tarifele competitorilor; API-uri pentru gestionarea conținutului pentru servicii de channel management, furnizori de conținut și companii de management al proprietăților; și soluții online de plată. Toate au fost dezvoltate alături de echipele noastre locale, care cunosc în detaliu piața, pentru a oferi soluții ce vizează dificultăți frecvente.
Interviu realizat de Diana Sbârcea pentru ediția 95 a revistei Horeca România.