Berarii României și-au desemnat noul Președinte
Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de Președinte pe Dan Robinson, Managing Director HEINEKEN România. începând cu 1 ianuarie 2020, Dan Robinson a preluat această poziție de la Lucian Ghinea, Director General Bergenbier SA, companie parte a grupului Molson Coors, care a reprezentat Asociația în aceeași calitate pe parcursul anilor 2018 și 2019.
„Suntem mândri că HEINEKEN România este unul dintre fondatorii Asociației Berarii României și este o onoare pentru mine să preiau rolul de Președinte al Asociației. Pe lângă contribuția semnificativă pe care sectorul berii îl are asupra economiei, ne bucurăm să fim prezenți în viața consumatorilor români. Aștept cu nerăbdare să colaborăm cu toți partenerii noștri pentru a consolida impactul pozitiv al berii în România”, a declarat Dan Robinson.
Dan Robinson este Managing Director HEINEKEN România din octombrie 2018. El s-a alăturat Grupului HEINEKEN în 2005 și de atunci a ocupat mai multe funcții manageriale pe piețele din Marea Britanie și Olanda. Anterior numirii din România, a deținut poziția de Managing Director Europe Export and Global Duty Free la HEINEKEN Amsterdam.
Despre Asociația Berarii României
De peste 15 ani, Asociația Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. începând din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAÈšIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMâNIA.
Despre piața locală a berii
â— Piața berii a înregistrat o creștere de 3%, ajungând la un volum de 16,6 milioane Hl
â— Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 85 litri
â— 97% producție locală
â— 70% ingrediente provenite din agricultura României
â— Segmentul berilor fără alcool, în creștere cu 30%
â— în ultimii patru ani, ambalajul de sticlă în creștere cu 3,65 pp, iar PET în scădere cu 5,83 pp.