Dentotal Group deschide un nou hotel în București și transmite un mesaj pozitiv pieței de turism din România

person Horeca
access_time_filled

Dentotal Group a deschis în data de 22 iunie un nou hotel sub brandul ibis Styles în București, în urma unei investiții de 10 milioane de euro. Noul ibis Styles Bucharest City Center, situat pe strada Știrbei Vodă nr. 146 din București, este cel de-al doilea hotel deschis de grupul Dentotal, după operarea cu succes a Mercure Bucharest City Center, din noiembrie 2014. în același timp, constituie prima deschidere hotelieră din România, după criza Covid-19.

ibisstylescitycenter

Cu o investiție totală de 10 milioane de euro, noul hotel de 3 stele superior reprezintă un angajament puternic al proprietarilor săi față de industria ospitalității, se precizează într-un comunicat. Afiliat brandului ibis Styles, hotelul este operat de Accor, lider global în domeniul ospitalității augmentate, în cadrul unui contract de management, iar deschiderea sa consolidează parteneriatul dintre Dentotal Group și Accor și deschide noi perspective pentru viitor.

Odată cu deschiderea ibis Styles Bucharest City Center, dorim să transmitem un mesaj pozitiv pietei de turism din România. Suntem încrezători că, deși traversăm o perioadă dificilă, o vom depăși, devenind chiar mai puternici. Cu un produs excelent și o echipă motivată în spatele său, ibis Styles Bucharest City Center va fi în curând o referință în centrul Bucureștiului, atât pentru cazare cât și pentru evenimente”, spune Bogdan Dogariu, CEO al Dentotal Group.

Hotelul oferă 152 camere cu design creativ și confort deosebit, o zonă de conferințe cu lumină naturală, care poate găzdui evenimente de la 20 la 170 de participanți, un restaurant tradițional casual, cu terasă și un lobby bar. Confortul oaspeților va fi asigurat și de parcarea subterană cu 50 de locuri, sala de fitness complet echipată și locul de joacă pentru copii. Respectând conceptul „all inclusive” al mărcii, ibis Styles Bucharest City Center oferă un mic dejun generos și wi-fi gratuit, întotdeauna incluse în tariful camerei.

ibisstylescitycenter3

Situat la intersecția bulevardelor Știrbei Vodă și Berzei, hotelul se află la doar câțiva pași de Parcul Cișmigiu, de Ateneul Român și de Palatul Parlamentului. Centrul de afaceri din Piața Victoriei este la mai puțin de 5 minute, la fel și Gara de Nord.

Noul ibis Styles Bucharest City Center completează oferta noastră cu un hotel de calitate și un serviciu excelent pe segmentul economic. Strategia noastră a fost să aducem pe piață două unități complementare, în centrul Bucureștiului. Ne propunem ca aceste hoteluri să fie percepute de oaspeți ca fiind două dintre cele mai bune opțiuni din centrul capitalei, atât pentru segmentul midscale, cât și pe cel economic.” a declarat Alina Vlădulescu, Cluster Manager, Mercure Bucharest City Center și ibis Styles Bucharest City Center.

Hotelul implementează integral ALLSAFE, măsurile de siguranță ale Accor

înainte de deschidere, ibis Styles Bucharest City Center a introdus măsuri intensive de igienă și prevenire pentru siguranța oaspeților. Hotelul, împreună cu Mercure Bucharest City Center, face parte din proiectul pilot care vizează pregătirea, auditul și certificarea procedurilor sanitare de către Bureau Veritas. Eticheta ALLSAFE reprezintă noile protocoale și standarde înalte de igienă ale Accor și garantează respectarea acestor standarde în hotelurile din întreaga lume.

Măsurile includ distanțarea socială aplicată în toate zonele comune, furnizarea de substanțe igienizante în zonele publice cheie (recepție, ascensoare, restaurante etc.), protocoale întărite de curățare a camerei, inclusiv dezinfectarea suplimentară a tuturor suprafețelor de contact din camere și băi, check-in, check-out și plăți efectuate contactless, ori de câte ori este posibil, program de curățare întărit în zonele publice cu dezinfectarea frecventă a tuturor zonelor de contact. De asemenea, există o linie telefonică dedicată pentru a răspunde la întrebările oaspeților și pentru a-i ajuta să își pregătească cât mai bine șederea.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302