Idee de afacere într-un domeniu cu potențial de creștere
Antreprenorii români pot investi în franciza Casa Berarilor Artizani, un concept nou de magazine beer-to-go (bere pentru acasă) cu peste 100 de tipuri de bere artizanală. Investiția minimă începe de la 25.000 euro, iar cea medie este de 35.000 euro, în funcție de suprafața spațiului și de locație (stradal sau centru comercial).
Casa Berarilor Artizani își propune să deschidă 10 locații noi în franciză până la finalul acestui an, iar în 2021 să adauge încă 20 de locații noi în sistem de franciză.
Românii pot începe un nou business în ciuda contextului actual și se pot orienta către o afacere la cheie într-un domeniu cu potențial de creștere: piața berii artizanale în România are un potențial foarte mare de creștere, cu un consum de bere/cap de locuitor de 85 litri, care ne plasează pe locul 7 în Europa), spre deosebire de nivelul țărilor din jurul nostru, unde media pieței berii artizanale este de 12–13% din total consum. Spre comparație, în România vânzările brandurilor artizanale reprezintă mai puțin de 1% din totalul consumului de bere.
“Două dintre beneficiile oferite viitorilor francizati sunt accesul la un sistem de training complet (training operațional pe locație, training vânzari, training pe produs – curs de brewing, training pe competențe antreprenoriale) și la campanii de marketing concepute pentru fiecare locație în parte”, a declarat Florin Mîndru, CEO și co-fondator Casa Berarilor Artizani.
De asemenea, francizorul oferă un sistem operațional la cheie, astfel încât francizatul are un singur furnizor care se ocupă de aprovizionarea cu toate produsele, disponibile în fiecare săptămână prin transport frigorific de specialitate.
Franciza Casa Berarilor Artizani se adresează atât celor care sunt la prima afacere și vor să deschidă un business sigur, bazându-se pe experiența francizorului în operarea unui lanț de francize cu proceduri de lucru clare și suport operațional constant, cât și antreprenorilor cu experiență care caută oportunități de afaceri în domenii noi, cu potențial de creștere accelerată.
întrucât se lucrează după un sistem bine structurat, timpul alocat săptămânal de francizat este de minimum 14 ore (2 ore/zi), direcționat în zona de management financiar al locației, managementul personalului (verificarea respectării procedurilor de lucru din manualul francizatului), culegere feedback de la clienți, dezvoltare abilități antreprenoriale și analiza săptămânală P&L împreună cu responsabilul din partea francizorului.
Principalii indicatori la care viitorul francizat trebuie să fie atent atunci când dezvoltă un proiect Casa Berarilor Artizani sunt numărul de locuitori din localitatea în care vrea să deschidă locația (minimum 40.000 locuitori), specificul de cumpărături ale consumatorilor (cumpărături în centre comerciale sau în magazine de proximitate), puterea de cumpărare din zonă (salariul mediu din localitate). Toate aceste date sunt analizate împreună cu departamentul de dezvoltare al francizei și astfel se obține acordul de deschidere a locației.
Proiectul de magazine beer-to-go Casa Berarilor Artizani își propune să aducă berea artizanală românească mai aproape de consumatorul de bere. Conceptul de bere pentru acasă include peste 30 de sortimente proaspete, direct îmbuteliate în magazine, și pe lângă acestea încă 70 de sortimente la doză și sticlă, snacks-uri și mai multe băuturi răcoritoare.