Accor îl numește pe Călin Ile în funcția de Director General al noului hotel ibis Timișoara

person Horeca
access_time_filled

Grupul Accor îl numește pe Călin Ile în funcția de Director General al noului hotel ibis Timișoara. Cu o experiență de 20 de ani în cadrul Accor, Călin Ile va coordona formarea echipei, operațiunile și serviciile oferite clienților în cadrul hotelului ibis Timișoara, ce va fi inaugurat în toamna acestui an.

Noul hotel este situat în apropiere de centrul orașului și va dispune de 200 de camere și apartamente, precum și de restaurant, bar, zonă de lounge, săli de conferințe și parcare proprie.

Sunt încrezător în creșterea dinamică a grupului Accor în România. Odată cu cele șapte noi inaugurări din acest an și altele planificate pentru anii următori, Accor aduce produse noi, contemporane și servicii la standarde înalte în ceea ce privește experiența oferită clienților, atât în București, cât și în principalele orașe ale țării. Noul ibis Timișoara este un hotel remarcabil, ce se va deschide pe o piață extrem de importantă pentru dezvoltarea regională a grupului Accor, de aceea este o provocare pe care abia aștept să o experimentez. îmi doresc să construiesc o echipă de oameni pasionați și talentați, care să ofere oaspeților noștri experiențe memorabile pe timpul șederii lor. Viitoare Capitală Europeană a Culturii, orașul Timișoara va beneficia de o binemeritată creștere a turismului și a vizibilității internaționale”, a declarat Călin Ile, Director General ibis Timișoara.

calinileibistimisoara

încă de la deschidere, ibis Timișoara va corespunde tuturor standardelor de siguranță și reglementărilor impuse de prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Accor și-a luat angajamentul siguranței față de clienții, angajații și colaboratorii săi, prin implementarea etichetei ALLSAFE, care asigură respectarea protocolului de igienă și curățenie în toate hotelurile. Toate unitățile Accor din România vor fi certificate ALLSAFE începând din iulie.

Cariera lui Călin Ile este strâns legată de grupul Accor și de rețeaua ibis. “Angajamentul său (a lui Călin Ile, n.r.) față de valorile brandului a fost dovedit în cei 20 de ani de experiență în cadrul grupului Accor, perioadă în care și-a pus întreaga pasiune și expertiză în slujba hotelurilor ibis în care a lucrat. Din decembrie 2015, Călin este și Președinte al FIHR – Federația Industriei Hoteliere din România. De peste două decade, el a avut o contribuție semnificativă la stabilirea de noi standarde și reglementări pe piața ospitalității din România”, se arată în comunicatul Accor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302