McDonald’s a investit 1.8 milioane de euro în digitalizarea restaurantelor anul acesta

person Horeca
access_time_filled

Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, încheie anul 2020 cu investiții de 1.8 milioane de euro în digitalizarea restaurantelor sale. Liderul local al restaurantelor cu servire rapidă a modernizat opt restaurante, remodelând bucătăriile și introducând sistemul digital Experience of the Future care le permite clienților să comande rapid, ușor și în siguranță produsele preferate.

Cel mai recent restaurant modernizat este cel din Piața Romană din București. Deschis prima dată în 1996, restaurantul McDonald’s din Piața Romană a devenit rapid loc de întâlnire pentru tinerii liceeni și studenți din București. în urma unei investiții de 230.000 de euro, clienții restaurantului din Piața Romană își vor putea comanda produsele preferate la cele nouă kioskuri de comandă.

Aceștia își pot personaliza produsele, pot scana ofertele din aplicația de mobil și pot alege plata contactless, cu cardul bancar, sau cash, la casa de marcat. Sistemul digital aduce un beneficiu important și în procesul de pregătire a produselor. Fiecare produs este pregătit după ce clientul face comanda la kiosk, iar aceasta este înregistrată în sistem. Comanda confirmată ajunge apoi pe ecranele din bucătărie și este pregătită pe loc, conform standardelor McDonald’s.

Digitalizarea restaurantelor este unul dintre principalii piloni de investiție pentru businessul nostru, de aceea am ales să modernizăm și să introducem acest sistem în opt dintre restaurantele noastre din București și din țară pe parcursul anului 2020. Peste 60% din restaurantele noastre beneficiază acum de noul sistem digital și vom continua să investim pentru a aduce cea mai nouă experiență McDonald’s în toate unitățile noastre”, a declarat Paul Drăgan, director general Premier Restaurants România.

digitalizaremcdonalds

Sistemul digital răspunde provocărilor sanitare generate de contextul actual al pandemiei de Covid-19, restaurantele respectand toate măsurile de siguranță: kiosk-urile de comandă sunt dezinfectate după fiecare utilizare, iar acestea permit și scanarea ofertelor zilnice disponibile în aplicația de mobil. în plus, conform angajamentului global pentru Siguranță+, angajații McDonald’s poartă, în permanență, mască de protecție și mănuși de unică folosință, întâmpină clienții oferindu-le soluții de igienizare pentru mâini, curăță, în permanență, toate suprafețele din restaurante, încurajează clienții să respecte indicațiile distanțării sociale și plata contactless cu cardul bancar.

în prezent, 52 de restaurante sunt complet digitalizate iar fiecare restaurant McDonald’s, nou construit dispune de acest sistem. în planurile de viitor este inclusă și dezvoltarea aplicației de mobil, care numără 1.5 milioane de utilizatori și în care aceștia găsesc oferte personalizate și produse la prețuri speciale, pe care le pot scana simplu și rapid la kiosk-urile de comandă.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 87 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 42 restaurante cu McDrive și 42 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.500 de angajați.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302