Mozaik Investments devine acționar Flavours și plănuiește investiții de 5 milioane de euro

person Horeca
access_time_filled

în ciuda crizei provocate de pandemie, Mozaik Investments dă un semnal de încredere și optimism în mediul de afaceri și în sectorul HoReCa prin semnarea unui parteneriat cu grupul Flavours, susținut de un plan de investiții de 5 milioane de euro destinat exclusiv expansiunii grupului. Astfel, această tranzacție va însemna dezvoltarea și extinderea unor branduri cunoscute și apreciate: Stradale – lanțul de restaurante fast-casual, Mitzu – lanțul de cafenele deschise în tandem cu Stradale și Flavours – divizia de catering a grupului.

Mitzu

După un an atât de complicat, să atragem alături de noi un partener puternic și stabil, precum Mozaik Investments, a reprezentat o decizie strategică pentru dezvoltarea business-ului nostru. Așa cum ne-am poziționat încă de la apariția brandului Flavours, suntem trendsetteri și ne dorim să ne păstrăm această calitate. Suntem pregătiți pentru lansarea de proiecte noi și dezvoltarea celor existente, astfel încât să ne continuăm misiunea de a deveni compania de food nr. 1 din România, prima opțiune în mintea clienților care vor să ia prânzul, să savureze o cafea sau să organizeze un eveniment, fie că vorbim de unul privat sau de unul corporate”, a spus Raluca Èšeposu, CEO Flavours Group.

Viziune bazată pe trendurile momentului și dezvoltare strategică

Direcțiile strategice pentru următoarea perioadă includ digitalizarea, astfel încât totul să fie mai simplu pentru clienți, de la modalitatea de comandă până la timpul petrecut în restaurant, și healthy choices – prin crearea unei linii noi de producție cu meniuri mai sănătoase și preparate farm to table.

Suntem încântați de parteneriatul cu Flavours Group. Pe lângă notorietatea brandului, pentru noi a cântărit greu faptul că au o echipă extraordinară – cu un nucleu care lucrează împreună de mai bine de 10 ani, iar Mozaik investește, în primul rând, în echipele din spatele brandurilor. Nivelul la care au ajuns și felul în care au gestionat criza de anul trecut sunt exemple clare că vorbim despre o echipă alături de care vrem să fim mulți ani de acum înainte. împreună cu planurile de viitor existente și cu stabilitatea, susținerea și expertiza cu care vine Mozaik, suntem convinși că grupul Flavours își va consolida poziția de lider în HoReCa”, a adăugat Vlad Bușilă, Managing Partner Mozaik Investments.

Această tranzacție oferă grupului Flavours premise pentru dezvoltare continuă, fiind deschis pentru noi oportunități și parteneriate cu dezvoltatori imobiliari sau organizații și instituții interesate de deschiderea unor noi puncte de lucru HoReCa în sediile și spațiile lor. Tranzacția a fost asistată din partea Mozaik Investments de Filip & Company pentru expertiza juridică și de Kreston România pentru cea financiară și due diligence, iar din partea Flavours de Èšuca Zbârcea & Asociații.

11 unități noi se pregătesc pentru a fi deschise în următorii 2 ani

Stradale este prezent de peste 6 ani în clădirile de birouri tip A, în București și Cluj, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA sau Senatul României, având 14 restaurante deschise în prezent. Cea mai recentă deschidere este a restaurantului din cadrul parcului de distracții Edenland, din Balotești o locație deschisă publicului larg. Alte 6 unități urmează să fie deschise până în 2023, în București, Cluj și Timișoara.

Stradale

Mitzu, conceptul de cafenea desprins din Stradale, are în prezent 13 locații și are deja planuri concrete pentru a deschide încă 5, cu o locație flagship în Record Park, din Cluj.

Pentru Flavours se plănuiește o investiție de aproximativ 1 milion de euro în dezvoltarea zonei de logistică, a tehnologiei, dar și pentru pregătirea echipelor. 2021 este anul în care Flavours va pune iarăși România pe harta internațională a cateringului și ospitalității. Primul pas în această direcție este evenimentul Flavours Haute Couture pe care echipa îl pregătește în următoarele luni, ce promite să aducă nu doar experți culinari din capitalele importante ale Europei, ci și inovație ținând cont de trendurile și contextul actual.

Pe lângă echipa de bucătari aflată în traininguri în acest moment, vom aduce consultanți internaționali, alături de care vom lucra la noile meniuri și concepte. întotdeauna căutăm să venim cu ceva nou, iar schimbul internațional de experiență este cea mai bună modalitate pentru procesul creativ”, a declarat Chef Foa, executive Chef Flavours Group.

Chef Foa

Despre Flavours Group

Flavours a luat naștere în 2002, ca o companie de catering care livra mâncare, sub semnătura lui Chef Foa. Și pentru că fiecare livrare era un eveniment în sine, niciun meniu nu semăna cu un altul, s-a dezvoltat firesc și divizia de evenimente tailor-made. Astfel, Flavours a început să livreze o experiență 360 pentru toate simțurile. Flavours are locații în București și Cluj, iar livrările se pot face în toată țara. Flavours a organizat peste 5.000 de evenimente și a ajuns la peste 2 milioane de clienți.

Din dorința de a ajunge la cât mai mulți români și a le îmbunătăți experiența prânzului, în 2015, a apărut Stradale și, pentru prima oară, prânzul dintr-o clădire de birouri, școală sau instituție publică venea cu o experiență completă – calitate superioară a ingredientelor, gust memorabil, set-up-ul unui restaurant de seară și atmosfera unui festival de mâncare. Stradale numără în prezent 14 restaurante deschise și este prezent în clădirile de birouri tip A, în București și Cluj, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA.

Mitzu este locul unde poți savura o cafea de specialitate, dulciuri și sendvișuri făcute în casă și este prezent în aceleași locații în care este Stradale, numărând 13 locații, în clădirile de birouri tip A, în București, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA și Senatul României.

Despre Mozaik Investments

Mozaik Investments este un fond de investiții care a luat naștere în 2019 prin parteneriatul dintre un antreprenor de succes, Sacha Dragic, un veteran în private equity, Roland Haas, și un fost bancher M&A, Vlad Bușilă, și care are în spate mai mulți investitori privați, atât locali cât și regionali. Mozaik urmărește să investească în companii cu potențial ridicat de creștere oferind capital și know-how financiar în schimbul unei participații minoritare. Sumele investite variază între 1 și 5 milioane de euro, iar perioada de investiție poate ajunge și la 10 ani. Fondul acoperă Europa Centrala și de Est prin cele două birouri locale din Viena și din București.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302