Ministerul Economiei anunță începerea înscrierilor în cadrul schemei “Horeca”
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului anunță lansarea etapei de înscriere în cadrul schemei “Horeca” prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
Formularul electronic de înscriere în cadrul “schemei Horeca” va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de marți, 29 iunie 2021, ora 10.00.
Formularul de înscriere va rămâne activ timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, respectiv luni, 12 iulie 2021, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere.
De asemenea, în urmă cu puțin timp, Ministerul Economiei a venit și cu câteva precizări privind schema HoReCa, pe care le redăm mai jos.
“în urma unor semnale venite din partea profesioniștilor contabili din România, Ministerul Economiei face următoarele precizări, în acord cu legislația care îndrumă schema HoReCa – ajutor de stat de 20% din diferența între cifra de afaceri din 2020 și cea din 2019, pentru CAEN-urile legale eligibile:
1. Cursul de referință pentru proiect, stabilit de BNR luni 28 iunie 2021 la ora 13.00 va fi verificat automat din aplicație. în cursul zilei de azi se va modifica Anexa 7, astfel încât să nu mai fie solicitată suma în EUR.
2. Ordinea în care se înscriu potențialii beneficiari ai schemei nu este relevantă. Numărul RUE nu este criteriu de eligibilitate. Schema nu este făcută pe principiul primul venit, primul servit. întreaga suma alocată se împarte proporțional tuturor beneficiarilor eligibili.
3. Expertul contabil, membru CECCAR, care se află în relație contractuală cu beneficiarul și a întocmit evidența contabilă, poate semna certificarea cifrei de afaceri pe anii 2019 și 2020, în sensul stabilirii diferenței de cifră de afaceri remunerabilă în cadrul schemei.
Normele de aplicare ale acestei măsuri au fost făcute împreună cu reprezentanții mediului de afaceri. Au fost puse în transparență din 24 Mai 2021. Ministerul Economiei a făcut apel din timp către firmele cu CAEN-uri eligibile să pregătească raportul privind proveniența pe CAEN-uri a cifrei de afaceri, tocmai pentru a se pregăti pentru această schemă ușor de accesat.„, precizează reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.