3 Iunie, “Ziua Internațională de Fetească regală”

person Horeca
access_time_filled

            FeteascaData de 3 Iunie a fiecărui an va fi sărbătorită, de acum inainte, ca “Ziua Internațională de Fetească regală”, proclamație generate la initiațiva lui Octavian Isailă, “arhitectul” reconstrucției istoriei viticole a municipiului Mediaș și președinte al Asociatia Ardealul Mediaș. Acțiunea a fost sprijinită de crame, sponsori, parteneri și parteneri media și a avut loc în cadrul evenimentului Weinfest Mediaș 2021, organizat de Asociația Culturală Pusteblume Mediaș, Asociația Locului Natal, FDGR Mediaș și Asociatia Ardealul Mediaș.

Feteasca regală este un soi nobil românesc, originar din zona Daneș, denumit de Michael Ambrosi și multiplicat de Friedrich Caspari, pionieri ai replantării Europei din municipiul Mediaș – Vechea Metropolă de vin a Transilvaniei, situat în mijlocul zonei denumite din vechime Èšara Vinului.

            Printre cei prezenți la eveniment, în decursul căruia s-a rostit textul proclamației în cinci limbi, s-au numarat: Karl McFaul – suedez – membru expert al Comisiei Europene, Prof. Univ. Dr. Ambrosi Gerhard Michael – descendent Ambrosi, Ileana Kripp – descendentă a familiei princiare Stirbey, Sergiu Nedelea – somelier Ambasador al Vinului European, Miroslav Iabloncsik – Consul Onorific al Republicii Slovacia în România, |Virgil Mănescu – Trainer protocol diplomație și somelier, Eugen Iordănescu – Director al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (C.C.I.A.) Sibiu, Norman Frankel – reprezentant C.C.I.A. Româno-Britanică, Dorin Popa – Președinte Asociația Millesime Oradea, Orbeșteanu Andrei – Președinte Organizația Somelierilor din România, Alfred Gökeler – Președinte Asociația Locului Natal, Gerhard Servatius – proclamator în limba latină, Diana Pavelescu – somelier și degustător internațional de vinuri.

            în cadrul ceremoniei proclamației a fost sabrată, de către d-l Sergiu Nedelea, o sticlă de spumant din Fetească regală de 20 de ani vechime, provenită de la SCDVV Blaj, unitate înființată pe 70 de ha naționalizate de la familia Ambrosi.

            Evenimentul s-a desfășurat asub autoritatea Primăriei Municipiului Mediaș, în parteneriat cu CCIA Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, având sponsor principal Romgaz Mediaș, partener de imagine TVR 1 – emisiunea România Veritabilă, partener de mobilitate Autoklass – reprezentanța Mercedes-Benz, partener de hidratare apa Aura, sponsori Fortza Medias, Transgaz, Nisal, Medimpact, Jidvei, Villa Vinea, crama Frauendorf și mulți alți sponsori, parteneri si parteneri media.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302