Crama ca obiectiv turistic. Cum o amenajăm?
în trecut, crama reprezenta o încăpere la nivelul solului dintr-o clădire ridicată în apropierea viei, în care avea loc tescuirea strugurilor, prepararea vinului și depozitarea acestuia, precum și a uneltelor de lucru. Cu alte cuvinte, crama era o pivniță pentru vinuri. între timp, crama a devenit un obiectiv turistic. Cum o adaptăm?De-a lungul timpului, cramele au dobândit statutul de obiectiv turistic, devenind puncte de atracție pentru pasionații de vinuri și nu numai. Prin urmare, este de înțeles și interesul proprietarilor de crame de a le amenaja corespunzător, de a a le transforma din simple spații de depozitare a vinurilor în locuri cochete de socializare, în care au loc degustări de vinuri și alte băuturi fine. în ultimii ani s-a extins tot mai mult și conceptul de cramă-restaurant, adică acel local în care se consumă băuturi alcoolice și preparate culinare, sau cel de Wine Shop & Bar. Pentru a se păstra specificul original al acestui loc, cramele sunt de cele mai multe ori amenajate într-un cadru rustic sau tradițional.
Cerințe obligatorii în amenajarea cramei
Deși conceptul de cramă păstrează astăzi foarte puțin din rolul ei primordial, cei care doresc să amenajeze o cramă pentru depozitarea vinurilor trebuie să aibă în vedere în primul rând condițiile de temperatură și umiditate, deoarece vinurile nu pot fi păstrate în condiții improprii. Cele mai importante cerințe țin de temperatură, umiditate, iluminare, mobilitate și poziționare. Nivelul optim de umiditate se situează în parametrii 50-80%. în ceea ce privește temperatura, se recomandă ca aceasta să se mențină la 10-12 grade. Sunt nerecomandate fluctuațiile de temperatură, chiar și cele mici. Se știe că vinul este sensibil la lumină, prin urmare se recomandă să fie ținut la întuneric sau cel mult să existe o lumină slabă, controlată și pentru scurte momente. Există reguli stricte și în ceea ce privește recipientele în care se țin vinurile: sticlele trebuie să fie pline (în caz contrar, aerul oxidează vinul) și așezate pe orizontală, astfel încât dopurile să fie mereu umede în interiorul sticlelor. Suporturile pe care sunt așezate sticlele cu vin trebuie să asigure stabilitate, deoarece vibrațiile și mișcările de orice fel afectează conținutul sticlelor și, în final, calitatea vinului.
De ce este atât de importantă hidroizolarea într-o cramă
în cea mai mare parte a cazurilor, cramele se află la subsolul construcțiilor, prin urmare infiltrările de apă și umiditatea sunt inevitabile. De aceea, hidroizolarea este un demers esențial pentru ca aceste spații să ofere condiții optime, nu doar pentru depozitarea vinurilor, ci și, în general, de funcționare. Rețineți că această acțiune se realizează înainte de finisarea și amenajarea propriu-zisă a cramelor. Ca hidroizolarea să fie de calitate și de durată trebuie folosite materiale profesionale pentru a controla umiditatea și a preveni apariția igrasiei. Ușa de acces în cramă trebuie, de asemenea, să fie izolată corespunzător pentru a nu permite transferul de căldură interior-exterior.
Ce stil de amenajare alegem pentru cramă
Odată rezolvată problema termo și hidroizolării spațiului, ne putem gândi la stilul de amenajare, de care va depinde ulterior alegerea tipului de finisaj și a mobilierului. Deși stilurile rustic, clasic și tradițional sunt de departe preferate în ceea ce privește amenajarea cramelor, au devenit populare în Romania și cele de inspirație occidentală, cum ar fi stilul industrial, modern sau eclectic, acesta din urmă preluând și mixând elemente din diverse stiluri, chiar opuse. Ca exemplu puteți lua Crama Domeniile Panciu (amenajată de studioul nostru Creativ Interior), unde beneficiarul și-a dorit un mix, între stilul rustic, industrial și ușor provence.
De regulă, crama face parte dintr-un ansamblu, o construcție ridicată într-un anumit stil arhitectural, ceea ce condiționează parțial și alegerea stilului de amenajare a cramei pentru ca întregul concept să fie unitar.
Ce finisaje alegem pentru cramă
Așa cum am menționat mai sus, cele mai populare stiluri de amenajare a cramelor sunt stilul rustic și cel tradițional, iar explicația e simplă având în vedere rolul primar al cramei și construirea acesteia în zonele rurale, adică acolo unde se producea vinul de către țărani. Piatra naturală și lemnul au fost principalele materiale de finisare și amenajare a cramelor și continuă încă să se situeze în top. Piatra naturală este aleasă nu doar din considerente estetice, ci și practice: oferă durabilitate, rezistență în timp și la solicitări mecanice, rezistență la factorii de mediu tipici, ceea ce o face o alegere foarte avantajoasă. Pentru pardoseli recomandăm granitul, ardezia, travertinul și chiar marmura, dar se pot lua în calcul și alte soluții precum gresia, pluta sau lemnul, în principiu tot materiale naturale. în ceea ce privește pereții cramei, acoperirea integrală a acestora cu piatră asigură cele mai bune condiții pentru depozitarea vinurilor, în același timp completând atmosfera rustică sau tradițională a spațiului. Există soluții și pentru alte abordări stilistice, cum ar fi stil industrial. în acest caz, pereții din beton pot fi tencuiți cu vopsea decorativă pentru a crea ambianța dorită, iar pentru pardoseală se poate alege beton aparent. Alte opțiuni care pot fi luate în calcul pentru finisarea cramelor sunt piatra artificială, cărămida aparentă și plăcile ceramice.
Ce mobilier folosim pentru amenajarea cramei
Ca și în cazul finisajelor, alegerea mobilierului este strâns legată de stilul de amenajare a cramei și finisajele alese. Când ne referim la mobilier, includem atât mobilierul-suport pentru vinuri, cât și mobilierul adiacent sau suplimentar (zona de bar etc.). Dacă este tratat în prealabil, se poate utiliza mobilier din lemn, mai ales într-o cramă rustică sau cu specific tradițional. O opțiune foarte bună o constituie mobilierul din MDF, finisaj lemn, deoarece rezistă bine la umiditate și se integrează perfect într-o cramă modernă. Suporturile și, în general, elementele din metal sunt binevenite atât într-o cramă rustică, dar și în una de inspirație industrială.
Ce tip de iluminat folosim în amenajarea cramei
Vinului îi place întunericul, prin urmare trebuie exclus din start iluminatul puternic, mai ales în zona de depozitare. Sunt recomandate corpurile de iluminat care răspândesc o lumină difuză, slabă, cu montare fie pe tavan, fie pe pereți (candelabre, lustre, aplice, lămpi etc.). în cramele cu pereții acoperiți cu cărămidă aparentă sunt de efect corpurile de iluminat cu design vintage, deoarece vor crea o atmosferă specială.
Crama ca spațiu multifuncțional pentru atragerea turiștilor
în prezent, proprietarii de crame atrag turiștii printr-o paletă extinsă de servicii, oferind acestora o experiență completă, de la cazare în unități amenajate în stilul cramei, cu restaurant inclus, și până la opțiuni creative de divertisment (spații de relaxare pentru adulți, locuri de joacă pentru copii, piscină, teren de tenis etc.) și chiar pentru business (săli de evenimente, săli de conferințe, spații adaptate pentru team buildinguri). Altfel spus, beneficiarii creează adevărate resorturi cu facilități multiple pentru activități variate, în care crama reprezintă doar o parte dintr-o experiență bogată și inedită.
Sper ca informațiile de mai sus să vă ajute să luați cele mai bune decizii atunci când începeți un proiect de amenajare al unei crame. Iar dacă aveți nevoie de un sfat profesionist, vă stăm la dispoziție. Mult succes!
Un articol scris de Natalia BEREZOVSKAIA, arhitect de interior la Creativ Interior, pentru ediția 105 a revistei Horeca România.