HORA face apel pentru rectificarea restricțiilor

person Horeca
access_time_filled

HORAOrganizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) adresează un nou mesaj autorităților, prin care face un apel imperativ la rectificarea restricțiilor și adaptarea acestora de urgență, în contextul scăderii continue a ratei de incidență la nivel național.

 

Astfel, într-o scrisoare deschisă semnată de Ion Biriș, Președinte HORA, se precizează următoarele cerințe:

*eliminarea restricțiilor privind programul (05:00 – 21:00) și permiterea funcționării în intervalul 05.00 – 02.00, respectând aceleași măsuri de acces pe baza certificatului verde,
*funcționarea cu până la 70% din capacitatea maximă a spațiului
*permiterea în mod excepțional a funcționării cu program nelimitat în noaptea de Revelion

Este vital pentru industria noastră revizuirea de urgență a restricțiilor întrucât luna decembrie este cea mai bună lună pentru antreprenorii din acest domeniu, iar aceasta va fi urmată de două-trei luni foarte slabe ca activitate, raportându-ne la anii precedenți. Adaptarea restricțiilor ar reprezenta o gură de aer pentru industria cea mai încercată și afectată financiar.
Precizăm faptul că solicitarea noastră este fundamentată inclusiv pe faptul deosebit de relevant că la nivelul operatorilor din industria HoReCa accesul este condiționat de certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, iar categoriei de persoane vizată nu i se aplică restricții de circulație. Astfel, persoanele cu certificat verde pot circula libere de restricții, la orice oră și sunt singurii care au acces în restaurante, baruri și cafenele”, se arată în scrisoarea deschisă.

 

Un alt punct stringent se referă la compensațiile promise operatorilor din industria HoReCa. în acest sens, se solicită respectarea și prelungirea unor măsuri de sprijin esențiale pentru revenirea industriei, astfel:

*plata aferentă măsurii „20%” pe anul 2020
*prelungirea măsurii „20%” pentru 2021

 

Misiunea noastră rămâne aceeași, de a apăra interesele industriei de ospitalitate și de a fi un sprijin pentru antreprenorii din acest domeniu, care în această perioadă de confuzie generală, au nevoie de ghidaj și de o comunitate puternică”, precizează mesajul transmis de HORA autorităților.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302