Ospitalitatea s-a transformat în artă la ROMHOTEL 2020
Ediția de anul acesta a Expoziției internaționale de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante – ROMHOTEL ne-a demonstrat că ospitalitatea se poate transforma în artă când profesioniștii oferă servicii de top.
Timp de patru zile, în Pavilionul B1 al Centrului Expozițional ROMEXPO, vizitatorii specialiști au găsit soluții și tehnologii de ultimă generație pentru afacerile din domeniul HORECA și au aflat care sunt tendințele anului în materie de amenajare, reamenajare și dotare a locațiilor pe care le dețin.
Demonstrațiile culinare avangardiste au fost atracția evenimentului, vizitatorii urmărind cu interes tehnicile gastronomice și sfaturile celor mai renumiți Chefi.
Activitățile conexe, menite să contribuie la specializarea și perfecționarea celor care își desfășoară activitatea în sectorul HORECA, s-au desfășurat cu sprijinul celor de la Horeca School, Atelierele ILBAH și Barista School România.
ROMHOTEL 2020 a avut și o latură de business networking, profesioniștii din domeniu discutând pe tema provocărilor cu care se confruntă industria ospitalității la nivel național și internațional. De asemenea, cei interesați de promovarea unei alimentații sănătoase au participat la Seminarul despre nutriție și alimentație, organizat de Horeca School.
Produsele și serviciile HORECA de calitate, arta culinară prezentată în cadrul activităților conexe și sfaturile specialiștilor din domeniu au contribuit la creșterea nivelului de profesionalism din industria ospitalității și au stimulat concurența loială în acest mediu de afaceri.