“Sănătatea începe din farfurie” și în 2017

person Horeca
access_time_filled

Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al cincilea an programul „Sănătatea începe din farfurie”, care aduce educația gastronomică în școli și contribuie la formarea unor obiceiuri de mâncat sănătoase. în perioada 28-31 martie 2017, 1100 de elevi din București participă la program și învată să cunoască alimentele și produsele naturale și să facă alegeri conștiente pentru o nutriție mai sănătoasă. în 2016, peste 7300 de elevi din clasele 0-IV din 14 județe și București au participat la inițiativa Selgros.

selgros

Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciați chefi din România, Senior Lecturer în cadrul American Hotel Academy, Lector colaborator al Academiei Culinare “Exclusive” din Moscova și Chef-Rotisseur-Baillage de Roumanie va fi prezent în fiecare școală din cele 21 în care proiectul se desfășoară anul acesta, pentru a interacționa direct cu copiii. împreună cu echipa sa, Chef Cezar Munteanu susține prezentări interactive despre fructe și legume și îi invață pe elevi să recunoască și să evalueze alimentele și să devină mai conștienți de propriile alegeri. Aceștia primesc materiale informaționale adiționale pentru acasă, inclusiv pentru părinți.

în București, „Sănătatea începe din farfurie” se derulează în Școala Gimnazială nr. 85, Școala Gimnazială „Aurel Iancu”, Școala Gimnazială nr. 167 și Olga Gudynn International School. Programul deschide în 2017 și o competiție pentru elevii din școlile vizitate, premiul cel mare pentru clasa câștigătoare constând într-o tabără de tip “Cooking Camp”.

„Sănătatea începe din farfurie” a primit, pentru al doilea an consecutiv, premiul pentru “Cea mai bună campanie de responsabilizare socială din industria FMCG”, atribuit în cadrul Galei Premiilor PIAÈšA.

Despre Selgros Cash&Carry România

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc. Compania și-a început activitatea pe piața locală în 2001, iar în prezent deține 21 de magazine în București, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Cluj, Ploiești, Timișoara, Craiova, Bacău, Galați, Brăila, Arad, Suceava și Constanța.

Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare rețea cash&carry și comerț B2B din Europa, cu operațiuni în Elveția, Franța, Germania, Austria, Polonia, România și Rusia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302