Acțiune pentru verificarea operațiunilor cu vin și produse viti-vinicole

person Horeca
access_time_filled

controalevinuriPoliția Română desfășoară o acțiune pentru prevenirea și descoperirea ilegalităților ce se comit în domeniul producerii și comercializării vinurilor și a produselor viti-vinicole, se arată într-un comunicat. Polițiștii verifică 16 puncte de lucru, din patru județe, ale unor societăți ce desfășoară activități economice în domeniul vinului.

În zilele de 20 și 21 ianuarie a.c., Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desfășoară o acțiune, în județele Buzău, Bacău, Neamț și Vrancea, pentru prevenirea și descoperirea ilegalităților ce se comit în domeniul producerii și comercializării vinurilor și a produselor viti-vinicole.

Echipele de control verifică 7 agenți economici, la 16 puncte de lucru ale acestora, urmând a fi ridicate probe și contraprobe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societățile verificate în vederea analizării în laborator, cercetările fiind continuate pentru stabilirea autenticității acestora.

De asemenea, sunt efectuate verificări cu privire la realitatea și corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, aprovizionarea cu materii prime și materiale, în special struguri și recipiente pentru ambalarea produselor finite, stocurile de produse existente și beneficiarii mărfurilor comercializate.

Concomitent, polițiștii de investigare a criminalității economice continuă verificările și în alte județe, unde agenții economici verificați au comercializat vinuri și produse viti – vinicole.

La acțiune participă 35 de polițiștii de investigare a criminalității economice, împreună cu specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Sursă foto: www.winestickers.wordpress.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302