Barmaniada 2013 continuă cu etapele de Bere şi Somelier

person Horeca
access_time_filled

beresomelierbarmaniadaBarmaniada 2013, competiția dedicată barmanilor profesioniști din întreaga țară, continuă cu etapele de Bere și Somelier. Pe 30, respectiv 31 octombrie, începând cu orele 11.00, în cadrul Expo Drink & Wine (Romexpo), cei mai buni barmani berari și somelieri se vor întrece sub atenta supraveghere a juriului de specialitate.

Pentru calificarea în aceste etape ale concursului, barmanii înscriși trebuie să dovedească o cunoaștere avansată a celor două domenii.

Etapa de bere va testa cunoștințele participanților despre istoria acestei băuturi, ingredientele și metodele de producere folosite. Totodată, ei vor avea de preparat și de servit o comandă compusă dintr-o bere la draught, una la sticlă și un cocktail pe bază de bere creat după o rețetă proprie, toate acestea într-un interval de maxim 6 minute. Însă probele nu se opresc aici ” cei mai pricepuți barmani berari vor avea ocazia să-și dovedească rapiditatea și precizia în cadrul unei întreceri de speed opening, desfăcând 6 sticle de bere într-un timp cât mai scurt.

Provocarea ce va fi lansată în a doua zi de competiție va scoate la iveală calitățile de somelieri ale barmanilor pasionați de arta vinului. Această etapă va pune la încercare cunoștințele participanților despre cultura vinului, dar și stăpânirea tehnicilor de preparare și servire. Probele teoretice vor cuprinde întrebări dintre cele mai diverse, despre istoria, producerea și clasificarea vinului. Experiența inedită pregătită de organizatori va consta într-o degustare blind, în urma căreia concurenții trebuie să recunoască produsul gustat și să prezinte juriului caracteristicile acestuia.

Domeniul bartendingului este unul extrem de vast, iar fiecare probă a competiției noastre are scopul de a crește nivelul de experiență și profesionalism al participanților. Am hotărât să organizăm și în acest an etapele de Bere și Somelier pentru a-i motiva pe barmani să-și îmbunătățească atât cunoștințele practice, cât și pe cele teoretice despre aceste domenii„, a declarat Bogdan Nicolae, organizator Barmaniada 2013.

Jurizare

Din juriu vor face parte profesioniști recunoscuți în domeniu, printre care Sergiu Nedelea ” fondator Wine Taste și ambasador al Asociației Somelierilor Europeni în România, Dan Anghel ” somelier, cu o vastă experiență în domeniul Horeca, Cristi Grigore ” somelier profesionist, Rossetya, Daniel Zotu ” membru al Asociației Somelierilor din România.

Comisiile de jurizare ale celor două probe vor evalua cunoștințele și corectitudinea tehnicilor folosite, punctând, de asemenea, atitudinea, prestanța și creativitatea de care vor da dovadă cei înscriși în competiție.

În cadrul fiecărei etape, publicul va avea ocazia să afle informații noi, dar și să experimenteze diferite gusturi și arome, intrând în lumea berii și a vinului cu ajutorul celor mai pricepuți maeștri. Programul viitoarelor probe Barmaniada 2013 este următorul:

Mixologie ” 19 Noiembrie;
Entertainment ” 17 Decembrie;
Barista ” 21 Ianuarie.

BARMANIADA este cea mai complexă competiție anuală de bartending din România. Obiectivul ei este să dezvolte nivelul de profesionalism din spatele barului și să creeze o comunitate de barmani care să interacționeze și să facă schimb de experiență, punând din ce în ce mai mult accent pe evoluție în meseria lor. BARMANIADA se află la cea de-a cincea ediție. Deținătorii titlului de Barmanul Anului sunt: Marjan Kukuneshoski (Make) în 2009, Sergiu Biriș în 2010, Marian Porumb în 2011 și Alexandru Tudor în 2012.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302