Bergenbier şi Noroc premiate cu două stele şi medalii de aur
Calitatea produselor Bergenbier a fost recunoscută la nivel internațional și a fost recompensată cu stelele «superior taste» ale prestigiosului International Taste & Quality Institute (iTQi), respectiv cu medaliile de aur ale Monde Selection – The International Institute for Quality Selections de la Bruxelles pentru anul 2011. Juriile celor două reputate institute internaționale de testare, formate din experți în gust din întreaga lume, au premiat calitatea gustului berilor Bergenbier și Noroc.
Astfel, cei 120 de experți internaționali iTQi au conferit două stele din cele trei posibile berilor Bergenbier și Noroc și o stea pentru Bergenbier fără alcool. La Monde Selection, atât Bergenbier cât și Noroc au convins juriul că merită aurul și medalia internațională «quality award». Criteriile luate în considerare de juriile concursurilor internaționale de testare vizează calitățile organoleptice ale produselor înscrise. Ambele institute internaționale de testare au definite grile extrem de stricte de analiză.
În selecția iTQi, specialiștii au testat și notat prima impresie, aspectul, aroma, textura, gustul și mirosul, pe durata unui sofisticat proces de dugustare. Berile Bergenbier, Bergenbier fără alcool și Noroc au obținut scoruri de peste 85% la toate aceste categorii și au acumulat punctajele necesare pentru a se clasa în topul internațional al produselor «superior taste », în categoriile «Remarcable product» – cu două stele, respectiv «Notable tasting product» – cu o stea.
La Monde Selection, cele două beri înscrise în competiție, Bergenbier și Noroc, au punctat la toate cele 20 de criterii de gust testate de juriu și au obținut medaliile de aur pentru 2011.