Bucătarii-șefi ai Asociaţiei EPCAS, schimb de experiență la METRO
Asociația EPCAS (European Party Caterer Association) a organizat cea de-a șasea ediție a evenimentului „Summer General Assembly” în București, între 28 și 30 iulie. METRO Cash & Carry România a avut onoarea de a găzdui programul bucătarilor-șefi în Centrul de Competență în Gastronomie și de a împărtăși acestora expertiza culinară a specialiștilor METRO, se arată într-un comunicat.
Anul acesta, EPCAS, una dintre cele mai renumite asociații de catering din Europa, a ales România pentru desfășurarea unuia dintre evenimentele sale anuale, Summer General Assembly. Tema ediției, „Autenticitatea, o strategie pentru schimbare”, a fost inspirată de cultura și gastronomia locală, dar și de capitala României, București.
În cele trei zile, Summer General Assembly a creat un mediu în care membrii EPCAS au împărtășit din cunoștințele lor gastronomice și au discutat pe marginea tendințelor din domeniu. Agenda evenimentul a inclus cele mai recente teme privind risipa de alimente și puncte de referință din industria de catering, două direcții principale ale EPCAS.
„Schimbul de expertiză, exemplele de bune practici și discuțiile pe baza tendințelor alimentare sunt cele mai importante teme de dezbatere pentru membrii EPCAS. A fost un privilegiu să contăm pe METRO Cash & Carry România pentru asigurarea programului bucătarilor-șefi din cadrul Summer General Assembly. METRO Cash & Carry, principalul jucător internațional din sectorul de comerț cu ridicata prin autoservire, adaptat nevoilor specifice ale clienților profesioniști, precum operatorii de hoteluri, restaurante și companii de catering, oferă un sortiment bogat de produse alimentare și non-alimentare, disponibile într-un singur loc. Acest parteneriat le-a oferit profesioniștilor noștri experiența unui singur punct de cumpărături, în București. Am certitudinea că programul de anul acesta a adus beneficii ambelor organizații și o experiență valoroasă participanților,” a declarat Ruedi Bachmann, Președinte EPCAS.
METRO Cash & Carry România a susținut EPCAS prin găzduirea programului în data de 29 iulie, la Centrul de Competență în Gastronomie din METRO Militari, un simbol al formării profesionale la standarde internaționale. Acolo, bucătarii-șefi s-au familiarizat cu bucătăria românească printr-o sesiune de degustare și au creat propriul lor meniu tradițional.
„Am fost onorați să susținem EPCAS prin intermediul Summer General Assembly, un eveniment care, prin tematica aleasă anul acesta, promovează autenticitatea culturală și gastronomică a României. Suntem bucuroși că am putut găzdui programul bucătarilor-șefi la Centrul de Competență în Gastronomie ” un simbol al excelenței culinare pe piața locală. Această inițiativă face parte din strategia noastră de a sprijini afacerile independente, inclusiv antreprenorii din domeniul ospitalier și, în acest caz particular, industria de catering. Toate aceste aspecte se regăsesc în promisiunea noastră de brand, «YOU & METRO», care subliniază acțiunile noastre pentru dezvoltarea unui parteneriat sustenabil cu antreprenorii independenți din România,” a declarat Edwin Deurloo, Director Operațional METRO Cash & Carry România.
Pe durata evenimentului, bucătarii-șefi internaționali și-au împărtășit experiența culinară cu echipa de bucătari-șefi specializați de la Centrul de Competență în Gastronomie, cu o experiență vastă în România și în străinătate. În cei 6 ani de existență în România, această echipă a oferit cursuri de formare în domeniul gastronomic pentru mai mult de 6.000 de clienți profesioniști, fiind formată din:
• Patrick Guibet, Executive Chef METRO Cash & Carry Romania ” Bucătar-șef francez, coordonator în cadrul Centrului de Competență în Gastronomie, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul culinar (dintre care 10 ani pe piața locală)
• Silvia Ailincăi, Pastry Chef METRO Cash & Carry Romania ” Coordonator al zonei de cofetărie și patiserie din cadrul Centrului de Competență în Gastronomie, cu o experiență de peste 15 ani în industria hotelurilor și a restaurantelor de lux, ca expert pe zona de cofetărie și patiserie
• Ionuț Constantin, Executive Chef Assistant METRO Cash & Carry Romania ” Experiență de peste 8 ani în domeniul culinar, lucrând pentru hoteluri și restaurante renumite, în catering-ul evenimentelor de 5 stele și la meniuri internaționale
• Romeo Dunăreanu, Somelier și Barista specializat METRO Cash & Carry Romania, Coordonator al Centrului de Competență în Gastronomie
Gazda principală a celei de-a șasea ediții a Summer General Assembly a fost Privileg Catering, membru EPCAS în România:
„Privileg Catering este singura firmă de catering din România care s-a alăturat asociației EPCAS. Suntem foarte mândri de a fi ambasadorii EPCAS în România și de a găzdui Summer General Assemby. Cu această ocazie, ne-a fost reconfirmată convingerea că România poate oferi toate condițiile pentru succesul unui astfel de eveniment și le-a arătat membrilor EPCAS potențialul sectorului HoReCa pe piața locală de afaceri. A fost o provocare pentru Privileg Catering să ia parte la organizarea acestui eveniment. Sperăm că aceasta a fost una dintre cele mai autentice experiențe la care au participat membrii EPCAS și sperăm că Chef-ii au rămas cu amintiri de neuitat.
Credem cu tărie că s-au creat legături puternice pe parcursul acestor trei zile, legarea parteneriatelor fiind unul dintre obiectivele principale ale activităților desfășurate de EPCAS. Evenimentul a fost important pentru noi toți, pentru că aveam nevoie să ne cunoaștem pentru a lucra împreună și a împărtăși cunoașterea și experiența”, a declarat Anca Mitu, Manager General Privileg Catering.
Despre EPCAS
Asociația Europeană a Firmelor de Catering (EPCAS) a fost fondată în 2007 și este prima organizație care protejează interesele grupului european de catering. EPCAS oferă o platformă pentru firme de catering exclusive, în care componentele cheie sunt relaționarea și împărtășirea cunoștințelor pe teme actuale și de interes comun. Prin această platformă, EPCAS creează transparență în industria de catering, astfel încât să poată fi adresate diferențele de regulementări și legislații în țările europene.
Misiunea EPCAS de a încuraja o industrie de catering sănătoasă, pentru a putea atinge o creștere a ROI, este realizată prin unirea forțelor și prin punerea la dispoziție a unei platforme de schimb de cunoștințe pe subiecte actuale. Două subiecte sunt, în mod deosebit, de mare importanță pentru asociație: asumarea unui rol de conducere în reducerea deșeurilor alimentare prin EPCAS Food Waste Toolkit, și asigurarea unor informații de profunzime pentru membrii săi prin Quarterly EPCAS Monitor, un instrument de referință pentru membrii asociației.