Carlsberg anunţă numirea unui nou vicepreşedinte
Din data de 1 iunie 2011, Peter Ernsting se va alătura echipei Carlsberg, în poziția de vicepreședinte al Group Supply Chain și membru în comitetul executiv al grupului Carlsberg.
Ernsting este urmașul lui Kasper Madsen, care a renunțat la funcție pentru a urma o carieră în afara companiei. În ultimii 8 ani, sub conducerea lui Madsen, lanțul de distribuție al Carlsberg a cunoscut numeroase schimbări. Începând cu proiectele operaționale de excelență lansate în 2003 și continuând cu implementarea strategiei „Lean” și optimizarea structurilor fabricilor de bere din Europa, sitemul de aprovizionare al Carlsberg a devenit semnificativ mai eficient. Acest proces va fi continuat de Peter Ernsting, se anunță în comunicatul companiei Carlsberg.
Anterior, Peter Ernsting a fost președintele Unilever Supply Chain Company AG, unde a coordonat întregul lanț de distribuție al Unilever în Europa, fiind responsabil de aproximativ 20.000 de angajați din 69 de fabrici și de totalul P&L – Profit and Loss (profit și pierderi) în valoare de 8 miliarde de euro.