Ce-i dom’le și cu berea asta ‘craft’?!

person Horeca
access_time_filled

Cum ar fi zis Caragiale: „industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”. Este adevărat că acum câțiva ani Caragiale ar fi avut dreptate să spună acest lucru despre berea artizanală sau craft. Prea puțini știau până și cu ce este diferită berea artizanală de berea de masă. Din fericire, un val de noi micro-berării românești a intrat pe piață în ultimii doi ani, iar berile lor sunt din ce în ce mai căutate de consumatorii români, care apreciază gustul distinctiv de hamei și malț al acestor beri.

bericraft

Dar de ce să ne intereseze ce se întâmplă într-un segment de piață foarte mic (dacă ar fi să-l comparăm cu volumul de bere de masă sau industrială)? Am vorbit pe această temă cu Maria Gonțea, fondatorul conceptului online beertrotter.ro:

“Am început să mă interesez de berea artizanală încă de pe vremea când lucram ca și consultant de management în Statele Unite și am văzut creșterea fabuloasă pe care a avut-o berea craft acolo. într-o perioadă de câțiva ani, berea craft a trecut de cota de piață de 10% din volumul de vânzări, ceea ce, pentru o piață de 238 de milioane de consumatori, este o performanță incredibilă.

în Europa, Technavio estimează că industria berii craft va crește în medie cu 11% pe an în următorii cinci ani (sursa: www.craftbrewingbusiness.com), cu mult peste berea de masă. Deja berea craft reprezintă 12% din vânzările totale de bere în Europa.

Fiecare nouă industrie urmează „curba S”, adică în primii ani intră câțiva jucători care se adresează segmentelor de consumatori de tip ‚innovators’ și ‚early adopters’, iar apoi urmează un boom cu mulți jucători care diversifică oferta și acaparează un segment mai larg de consumatori. Este greu de spus cât de repede vom intra în România în faza de boom, pentru că avem o piață unde consumatorii au fost expuși unor concepte culinare noi de-abia în ultimii ani și fiindcă vorbim de un produs premium, mai scump decât berea de masă, și disponibilitatea de a plăti este mai mică.

Pentru antreprenorii din segmentul HORECA este însă important să urmărească această nouă industrie pentru că oferă oportunități de creștere pe care puține alte industrii le aduc în România, mai exact:

1. Conceptul de brew-pub încă nu s-a lansat în România. Acesta este de fapt o variantă de micro-berărie, pentru că instalația de produs bere este integrată în restaurant. Avantajele unui brew-pub sunt multiple: investiția în instalație este în general mai mică, produsul este cât se poate de proaspăt, iar clienții pot vedea de multe ori cum se produce berea. Din aceste motive am decis să deschidem un brew-pub la Brașov anul viitor. Considerăm că dând consumatorilor opțiunea de a vedea live cum se face berea craft vom putea crește interesul lor pentru acest tip de bere.

2. Spre deosebire de domeniul HORECA, unde vânzările sunt limitate la local / hotel / bar etc., micro-berăriile / brew-pub-urile pot găsi piață de desfacere și în Uniunea Europeană. Three Happy Brewers spre exemplu și-a început activitatea în București anul trecut și are deja cereri și din alte piețe din Europa.

3. Pentru antreprenorii care înțeleg valoarea unui client loial, berea craft oferă o modalitate eficace de loializare: berile craft care sunt cele mai căutate de clienții loiali pot fi incluse în meniu permanent, iar cele ‚experimentale’ pot fi oferite ca ‚limited edition’ sau ca promoții lunare. Spre deosebire de berile de masă, oferta de bere craft este teoretic nelimitată, cu mii de micro-berării în Europa și America ce experimentează constant cu noi tipuri de bere. Beer Trotter a importat beri noi pe piață și, la cerere, va continua să ofere această alternativă clienților HORECA ce își doresc o gamă de beri diversificată.

Lipsa de informații, dosarele stufoase pentru finanțare și demersurile birocratice complicate reduc apetitul antreprenorilor pentru această industrie. De aceea venim în întâmpinarea lor cu informații pe care le oferim gratuit. Din experiența câștigată în SUA și Europa, știm că există interes din partea investitorilor pentru această industrie, iar în România se pot accesa chiar fonduri europene pentru investiții în micro-berării.

Pentru mai multe informații ne puteți contacta pe adresa contact@beertrotter.ro”.

Advertorial apărut în ediția 86 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302