Cei mai buni barmani berari şi somelieri din ţară, premiați la Barmaniada 2013

person Horeca
access_time_filled

CocktailcubereCei mai buni barmani berari și somelieri din țară au fost desemnați în cadrul Barmaniada 2013. Etapele de Bere și Somelier au pus la încercare talentul și experiența participanților pe parcursul a mai multor probe teoretice și practice, pe 30 și 31 octombrie.

Într-o atmosferă antrenantă, Barmaniada a reunit în cadrul celor două etape numeroși profesioniști din domeniu, precum și barmani pasionați de arta vinului și a berii, care au venit din toate colțurile țării pentru a lua parte la competiția toamnei.

În cadrul Etapei de Somelier, pentru a parcurge un ritual de servire ca la carte, participanții au fost supuși mai multor probe încă de la primele ore ale zilei: testarea cunoștințelor despre cultura vinului, servirea și prezentarea unui vin, o degustare blind și o demostrație spectaculoasă de sabrare a unei sticle de șampanie G. H. Mumm.

Miercuri, la Etapa de Bere, concurenții s-au întrecut în viteză și originalitate, demonstrându-și abilitățile de barmani profesioniști în fața juriului. Probele practice au constat în pregătirea și servirea unei comenzi formate dintr-o bere la draught, o bere la sticlă și un cocktail creat după o rețetă proprie pe bază de bere. Printre cele mai creative ingrediente s-au numărat ardeiul roșu iute, busuiocul, siropul de soc, mierea din nectar de zmeuriș și albușul de ou. La ultima probă, a avut loc și un concurs de speed opening, în cadrul căruia participanții au desfăcut cinci sticle de bere într-un timp cât mai scurt. Cel mai rapid a fost Flaviu Odorhean, din Cluj, care a reușit să deschidă sticlele de bere în doar 2 secunde și 88 sutimi.

Câștigătorii

Alexandru Tudor a mixat măiestria prezentării vinului cu îndemânarea servirii berii și a ocupat locul I în cadrul celor două etape, Bere și Somelier. Alexandru a fost urmat îndeaproape de Adrian Zlotea și Alina Panainte, joi, la etapa de Somelier. Iar miercuri, s-au remarcat ca berari pricepuți Oana Donoș, pe locul II și Marian Aldoiu, pe locul III.

castigatoriberebarmaniada

(Câștigătorii etapei de Bere)

Comisiile de jurizare ale celor două probe au evaluat cunoștințele și corectitudinea tehnicilor folosite, punctând, de asemenea, atitudinea, prestanța și creativitatea de care au dat dovadă cei înscriși în competiție.

Juriul

Ambele etape s-au bucurat de prezența unor experți renumiți: Sergiu Nedelea ” fondator Wine Taste și ambasador al Asociației Somelierilor Europeni în România, Dan Anghel ” somelier, cu o vastă experiență în domeniul Horeca, Daniel Zotu ” membru al Asociației Somelierilor din România, Matt Highley- fondator și manager al clubului Mojo.

castigatorietapasomelierbarmaniada

(Câștigătorii etapei Somelier)

Foarte apreciate de public au fost prezentările și degustările organizate de somelierii profesioniști cu 3 vinuri deosebite: Jacob’s Creek, renumitul vin australian cu o tradiție de peste 165 ani, prețioasa șampanie G. H. Mumm și binecunoscutul vin Santa Margherita. De asemenea, cocktail-urile pe bază de bere Ursus și Grolsch i-au încântat pe toți cei prezenți.

Programul viitoarelor probe Barmaniada 2013 este următorul:

Mixologie – 19 Noiembrie;

Entertainment – 17 Decembrie;

Barista – 21 Ianuarie.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302