“Chefi de România” – o carte CU și DESPRE bucătari

person Horeca
access_time_filled

chefiromaniaAtunci când ai șansa să intri în lumea culinară sau gastronomică nu te mai saturi și nu îți mai vine să renunți la ea. Să fi îndrăgostit de mâncare, în alt sens decât în acela de a mânca mult, creează dependență. Asta mi s-a întâmplat și mie de câțiva ani încoace, de când am intrat, prin natura job-ului meu, în lumea bucătarilor. îmi place să spun că dacă întâlnești un lider adevărat ar fi bine să-i cari geanta timp de un an. Cam așa se întâmplă și cu bucătarii: dacă întâlnești un bucătar bun, înzestrat cu har culinar, atunci intră în echipa lui și fă orice, pentru că important este să stai lângă el și să furi meserie.

îmi place să-i numesc pe bucătari – Chefi! Cred că acest apelativ le poate readuce respectul pe care îl merită acești oameni în România. A fi bucătar în acest moment nu înseamnă ceea ce înseamnă în Franța, adică un om venerabil, în fața căruia îți scoți pălăria.

Cartea “Chefi de România” vine tocmai în acest context, în care ne dorim să readucem aura meseriei de bucătar. “Chefi de România” este o carte CU și DESPRE bucătari. Dacă suntem obișnuiți cu cărțile de rețete, aceasta este mai mult de atât. Conține într-adevăr și rețete de carne roșie și vânat, dar și mai important este faptul că are povești de viață ale unor nume importante din bucătăriile din România. Am ales în această carte Chefi care s-au remarcat prin ceea ce fac sau care au ieșit din bucătăriile în care lucrează și au participat la competiții culinare sau la evenimente gastronomice.

Din 2014 simt această “efervescență totală” din lumea gastronomiei, cum spune bunul meu prieten Chef Cezar Munteanu, și mai văd de atunci că se conturează o comunitate mult mai activă a Chefilor din România, fie ei români sau străini, care activează în România de ani buni, cum ar fi Chef Joseph Hadad, Chef Henrik Sebok sau Chef Samuel Le Torriellec sau români plecați să lucreze în alte țări, cum ar fi Chef Claudio Costea. Ceea ce vedem de la ei sunt farfuriile minunate pe care ni le oferă, dar nu știm CINE este acel CHEF! Ce poveste se ascunde în spatele lui, de la cine a moștenit această pasiune, cine l-a inspirat și de ce s-a făcut bucătar, unde a învățat tehnicile de bucătărie și ce crede el despre arta culinară și meseria de bucătar. Acesta a fost cel mai important gând care m-a motivat să scriu această carte: am vrut să aduc în fața celor îndrăgostiți de bucătărie și interesați de gastronomie, OAMENII care lucrează în bucătării, pe care nu-i cunoaștem decât dacă ne facem un obicei din a-i chema pe sală pentru a le mulțumi pentru ceea ce am mâncat.

Această carte este menită să fie și o sursă de inspirație pentru tinerii care își doresc să pășească în bucătărie. Poveștile Chefilor sunt “picante’, motivante și inspiraționale. Și, ca să-l citez pe Chef Joseph Hadad, “cine se apucă de această meserie, pe care eu o consider nobilă, trebuie să aibă chemare, pasiune și viziune”. Este o meserie grea, asta o va recunoaște orice Chef, dar în același timp foarte frumoasă și cu multe satisfacții.

Proiectul acesta este unul de suflet și am reușit să strâng în jurul lui oameni însuflețiți de ceea ce fac. Mi-am dorit să am o copertă originală și m-am bucurat să-l găsesc pe Alin Trif, un artist din Sibiu, care, chiar dacă până acum a avut puține tangențe cu lumea gastronomică, a acceptat provocarea de a-mi lucra coperta și sunt foarte bucuroasă că a făcut-o.

“Chefi de România” este prima carte dintr-o “saga” culinară, cum a numit-o un prieten. Intenționam să continui cu volumul de carne albă, dar, la cerința tuturor, voi trece direct la deserturi – de restaurant și de cofetării.

Articol scris de Daniela SIMA, Autor și Consultant HORECA, pentru ediția 91 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302