Congres Mondial al Tradițiilor Culinare, la București
Autoritatea Națională pentru Turism, Asociația Culturală Euro Est Alternativ și World Association of Chefs Societies organizează în perioada 13 -17 martie a.c. la București „Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare”, care își propune să promoveze tradițiile culinare românești și internaționale.
„Acest Congres, cu participare internațională, este organizat pe fondul vidului reprezentării artei culinare tradiționale autentice în România. Toți bucătarii, fie ei amatori sau profesioniști, încearcă să adopte câte ceva din bucătăria internațională uitându-și însă rădăcinile (…) Acest Congres va inspira atât bucătarii, cât și oamenii obișnuiți, aducându-le tuturor aminte de adevărata lor identitate”, se arată în prezentarea evenimentului.
„Bucătăria reprezintă doar o parte din obiceiurile unei țări, însă o parte importantă a acestora, de aceea ne propunem să invităm bucătari din aproximativ 50 de țări, ca să vorbească și să prezinte bucătăria tradițională a țării lor. Cu siguranță, această experiență ne va ajuta pe toți să creștem prin cunoștinte și experiențe”, afirmă organizatorii.
Sesiunile de prezentări
În cadrul Congresului, fiecare țară va fi reprezentată de către o echipă alcătuită din 3 bucătari: un bucătar va susține un discurs privind informațiile despre preparatele tradiționale din țara pe care o reprezintă (istoria produselor, ingredientele, tehnica de preparare, suporturile de expunere…), iar ceilalți doi bucătari vor pregăti și prezenta preparate specifice bucătăriei lor. Prezentările invitaților se vor desfășura în primele două zile de lucrări.
Sesiunile practice
După susținerea prezentărilor în sala de ședințe, echipele vor realiza fizic meniul ” fiecare preparat fiind expus pe un platou separat, iar cantitatea va reflecta gramajele pentru o singură persoană servită. Bilancia, una dintre cele mai importante companii din România ce activează în sectorul distribuției de utilaje și accesorii pentru industria ospitalității va pune la dispoziția participanților toate utilajele și accesoriile necesare realizării preparatelor.
România va fi reprezentată de mai multe echipe – din fiecare regiune istorică: Muntenia, Oltenia, Banat, Ardeal, Maramureș, Bucovina, Moldova și Dobrogea.
Programul de activități
Ziua 1: orele 18,00 ” înmânarea invitaților a mapelor și a echipamentelor de lucru, orele 20,00 – deschiderea oficială a evenimentului
Ziua 2: ora 9,00 – sesiune de prezentări (prima parte a zilei), orele 14,00 – sesiune practică (a doua parte a zilei), sesiuni foto în paralel
Ziua 3: ora 9,00 – sesiune de prezentări (prima parte a zilei), orele 14,00 – sesiune practică (a doua parte a zilei), sesiuni foto în paralel
Ziua 4: ora 9,00 – sesiune practică (toată ziua), sesiuni foto în paralel, orele 19,00 ” gala dinner (festivitatea de premiere a participanților, închiderea congresului).
Toate informațiile prezentate în cadrul Congresului vor fi cuprinse într-o publicație tipărită în România și lansată în două versiuni: în limba română pentru piața din România și în limba engleză pentru străinătate. Publicația se va numi: „Bucătăria tradițională a popoarelor – ediția 2014”.
Publicația va avea următorul conținut:
- Prezentarea fiecărei echipe (poze de grup ale membrilor și numele lor)
- Prezentarea meniului tradițional al fiecărei țări (regiuni în cazul României): antreu, fel intermediar, main course, desert
- Prezentarea ingredientelor folosite și a cantităților
- Prezentarea proceselor tehnologice pentru preparare
- Prezentarea istoricului meniului sau al preparatelor
Prima ediție a publicației va fi tipărită în 10.000 de unități pentru limba română și 3.000 de unități pentru limba engleză, potrivit organizatorilor.
Evenimentul se va desfășura la hotelul Pullman.