Congresul Național de Gastronomie și Vin revine cu a doua ediție
A doua ediție a Congresului Național de Gastronomie și Vin are loc marți, 2 octombrie, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.
Evenimentul este organizat de către inițiatorii primei ediții, din 2017: Chef Nico Lontras (Rare Foods Services) și jurnaliștii Cosmin Dragomir (GastroArt.ro) și Cezar Ioan (Vinul.Ro), iar la eveniment sunt așteptați specialiști din industria HoReCa și din domeniile conexe industriei ospitalității.
Congresul de Gastronomie și Vin își propune să inițieze dezbateri în jurul unor subiecte precum: Ziua Națională a Gastronomie și Vinului (proiect inițiat la ediția precedentă), Identitate gastronomică națională și regională, criterii pentru clasificarea unităților de alimentație publică și multe altele.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Selgros România, Serve, Agricola Bacău, Prutul SA, Microgreens România, Ibis Hotels.
Programul evenimentului:
- Ora 10:30 – 12:00, Panelul 1:
Avem o Zi Națională A Gastronomiei și Vinului. Ce facem cu ea?
Speakeri: Mihai Mohaci (deputatul care a initiat proiectul de Lege privind Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor), Dragoș Guraroșie (organizator evenimente culinare), Tiberiu Cazacioc (Slow Food), Cosmin Dragomir (co-inițiator al Congresului, publisher al site-ului GastroArt.ro)
- 12:00 – 12:30 pauză socializare, degustări
- 12:30 – 12.45 – prezentare Puiul fericit, Nico Lontras
- 12.45-14:00, Panelul 2:
Avem nevoie de criterii pentru clasificarea unităților de alimentație publică?
Speakeri: Oana Irina Coantă (chef și owner Bistro de l’Arte, Brasov), Ciprian Nicolescu (Chef grupul City Grill), Irina Hritcu (Gault & Millau Romania), Cezar Ioan (Publisher Vinul.ro și co-organizator al Congresului).
- 14:00 – 14:30 pauză
- 14:30 – 16:00, Panelul 3
Identitate gastronomică națională și regională
Anca Dicu (Conferențiar al Universității din Arad, cercetător științific), Radu CM Ionescu (Chef &Radu Dumitrescu (Chef & owner Bistro Voila), Ioana Pătrășconiu (My Secret Romania, organizator Oltenia & Muntenia Brunch), Nico Lontras (co-inițiator al Congresului, chef, Rare Food Services).