Danemarca introduce în premieră taxa pe grăsimi saturate
Danemarca a devenit prima țară din lume care a introdus, la 1 octombrie 2011, taxa pe grăsimi saturate, care se aplică alimentelor cu un procent mai mare de 2,3% de grăsimi saturate. Untul, laptele, brânza, pizza, uleiul și carnea sunt principalele ținte ale noii taxe, care își propune să combată obezitatea și bolile cardiovasculare în rândul populației daneze.
Noua taxă a stârnit nemulțumire în rândul danezilor, care acuză guvernul că a scumpit alimentele nesănătoase fără a ieftini în schimb produsele sănătoase, pentru a le face mai accesibile populației. Danezii și-au făcut provizii serioase înainte de 1 octombrie – data intrării în vigoare a noii taxe – și au golit rafturile magazinelor și intenționează își facă cumpătărurile tot mai mult În străinătate, potrivit presei daneze. Taxa va fi de 15 coroane la 1 kilogram de grăsimi saturate (2.9 dolari) și se va aplica la toate produsele, inclusiv la semipreparate.
„Taxe mai mari la zahăr, grăsimi și tutun reprezintă un pas important pentru creșterea speranței de viață în Danemarca”, a declarat Ministrul Sănătății, Jakob Axel Nielsen.
Danemarca nu este renumită pentru populația obeză, din contră, doar 10% din danezi sunt considerați obezi, comparabil cu o treime din adulți (33.8%) și aproximativ 17% din copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 19 ani, din Statele Unite ale Americii, potrivit Studiului National Health and Nutrition Examination.
Dar poate că Danemarca are o rată a obezității relativ sub control datorită politicilor luate de autorități în domeniu, mai scrie presa daneză. În 2004, Damerca a declarat ilegal ca un produs să aibe mai mult de 2% de grăsimi trans. În iulie 2010, Danemarca a mărit taxa la înghețată, ciocolată și dulciuri cu 25%. În același timp Danemarca a crescut taxa la băuturile răcoritoare, tutun și la produsele alcoolice, peste nivelul minim stabilit de Uniunea Europeană.
Oficialii Danemarcei au declarat că speră, prin noua taxă, să limiteze consumul de alimente grase. „Danemarca nu doar că își va îmbunătăți starea de sănătate a populației, dar va lua o mare povară de pe umerii sistemului de sănătate publică și își va spori resursele într-o vreme în care recesiunea determină statele UE să reducă cheltuielile din sistemul public”, declara Monika Kosinka, secretarul general al European Public Health Alliance.
Cu toate acestea, unii oamenii de știință cred că nu grăsimile saturate sunt ținta corectă. Ei spun că sarea, zahărul și carbohidrații rafinați sunt mai dăunători și ar trebui taxați suplimentar.
Începând cu 1 septembrie 2011 și în Ungaria a intrat în vigoare o lege care instituie taxe pe produsele alimentare nesănătoase. Noua lege, care ar trebui să aducă statului aproximativ 74 de milioane de euro pe an, are ca obiectiv schimbarea obiceiurilor alimentare ale ungarilor și vizează alimentele cu un conținut ridicat de sare, zahăr și grăsimi, precum biscuții sărați sau dulci, ciocolata, înghețata, băuturile energizante, prăjiturile preambalate și chipsurile.Â
Sursa: abc.news.go.com