Decizia de reducere a TVA-ului exclusiv pentru berea la halbă, criticată

person Horeca
access_time_filled

tvaberehalbaAlexandrion Grup România critică decizia de reducere a TVA-ului exclusiv pentru berea la halbă.

Amendamentul recent adoptat de Parlamentul României prin care TVA-ul aplicat berii la halbă va scădea până la 9% ridică o serie de semne întrebare privind coerența și legitimitatea unei asemenea măsuri, precizează, într-un comunicat, Alexandrion Grup România.

Primul este legat de faptul că berea, la fel ca și vinul și băuturile spirtoase, este o băutură alcoolică, deci accizabilă, și nu poate fi, prin urmare, încadrată în categoria produselor alimentare care au fost inițial vizate de reducerea TVA.

Vorbim despre o măsură populistă, discreționară și care nu va face decât să destabilizeze piața băuturilor alcoolice, fie ele spirtoase sau nu. Se creează, astfel, o favorizare concurențială a unor jucători de pe această piață, situație care mă tem că va crea nemulțumiri atât de mari încât se va mări și mai mult sectorul pieței negre„, a declarat domnul Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Alexandrion Grup România.

În al doilea rând, trebuie menționat că amendamentul nu poate fi justificat nici prin argumentul nivelului scăzut de alcool din bere, comparativ cu alte băuturi, nivel care ar permite cu mai mare lejeritate încadrarea acesteia în categoria produselor alimentare. „Există cocktailuri care au un conținut alcoolic chiar mai mic decât berea la halbă. De ce, atunci, să nu cerem reducerea TVA și pentru aceste băuturi? Sau pentru orice alt tip de băuturi alcoolice care se vând în sectorul HORECA, la pahar? Mai ales că și noi, ca și berarii, putem argumenta că, astfel, vom vinde mai mult, ceea ce s-ar traduce, în final, prin contribuții mai mari către sistemul de taxe și impozite„, a adăugat domnul Salameh.

Totodată, se va crea o modificare forțată a comportamentului de consum, în condițiile în care numărul băutorilor de bere la halbă este aproximativ egal cu cel al consumatorilor de cocktailuri ce au în compoziție sucuri naturale. Aceștia din urmă, ghidați de criteriul prețului mai mic, vor alege berea în defavoarea cocktailurilor, tendință care va afecta nu doar producătorii de băuturi spirtoase, ci și pe cei de sucuri naturale și, în cele din urmă, pe producătorii de fructe. „Este un efect în lanț ce va avea efecte puternice, pe care nu trebuie să le ignorăm. Vorbim despre sectoare economice foarte mari din perspectiva contribuției de la bugetul de stat ” producția de băuturi spirtoase și agricultura. Mai mult, noi trebuie să le oferim consumatorilor dreptul la o alegere corectă, or, dacă diferența de prețuri dintre băuturi va fi atât de mare, alegerea vine de la sine și prețul cel mai mic va câștiga întotdeauna„, a subliniat domnul Salameh.  

În forma aceasta, amendamentul de scădere până la 9% a TVA-ului pentru berea la halbă încalcă cele patru principii ale fiscalității, prevăzute de Codul Fiscal, susțin reprezentanții Alexandrion Grup România. Este vorba despre neutralitatea măsurilor fiscale pentru a asigura condiții egale investitorilor; certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare; echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice și eficiența impunerii prevederilor respective.

În aceste condiții, cred că este recomandată o revizuire a acestei măsuri și o mai bună raportare, pe termen mediu și lung, la modul și nevoia de impunere a unor măsuri fiscal, astfel încât efectul să fie nu acela de a obține imediat simpatia publicului, ci de a construi durabil pentru economia națională„, a conchis domnul Salameh.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302