Despre vinurile superpremium în 2012

person Horeca
access_time_filled

Piața vinurilor superpremium este de așteptat să crească cu 10% în anul 2012  ca valoare, creșterea fiind determinată mai ales de  oportunitățile puternice de cumpărare ale pasionaților de vin cât și ale investitorilor, menționează publicația online Wealthmonitor (în estimări s-a ținut  cont și de randamentele vinurilor). Luând în calcul estimările a peste 120 de comercianți de vinuri superpremium, case de licitație și gestionari ai unor Fonduri de investiții din Asia, Europa și America, studiul arată o creștere puternică ce a avut loc în a doua jumătate a anului trecut, ce a dus la oportunități atractive pentru cumpărători.

superp1
Peste 60% dintre respondenți au răspuns că s-au așteptat ca această piață să crească în valoare în cursul anului, iar cele mai multe dintre câștiguri se așteaptă să se regăsească în jurul valorii de 10%.
Marea majoritatea dintre cei intervievati au simțit anul trecut „en-primeur” o deterioare a sentimentelor consumatorului față de unele vinuri, iar reducerile de preț, presupus semnificative, au fost necesare pentru campania 2011, mai ales în vederea restabilirii unui curent favorabil și a creșterii încrederii consumatorilor în vinurile produse în zona Bordeaux.

SuperPremiumCollection_B
După doi ani de creștere puternică în 2009 și 2010, indicii pentru investiții în vin au închis anul 2011 pe plus, în medie cu valori cuprinse între 10-20% (depinde de producător), pentru anul trecut, spre exemplu, unele dintre vinuri înregistrând chiar o scădere de 45%. Ancheta confirmă faptul că domeniile de top din Bordeaux se bucură încă de sprijin puternic. Acest lucru este încurajat de știri, zvonuri și de încrederea cultivată, mai ales după ce anul trecut a existat o campanie controversată pentru vinurile „en primeur”. Mesajul puternic pentru vinurile Bordeaux în anul 2012 este următorul: obține în acest an, „en primeur”, prețuri corecte!
Piața vinurilor superpremium, selecționate, este în prezent evaluată la o valoare de 4 miliarde de dolari anual.
Sursa: Oenolog.org

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302