Nebunia stârnită de virusul ucigaș ne-a izbit atât de brusc și de puternic, încât am căzut năuciți într-o stare de prostație din care parcă nu ne mai revenim. închiși în case, ne consumăm resursele privind în gol spre un viitor incert. Ce și cum va fi după?… Ne copleșește senzația de prăbușire a întregului eșafod de pe care ne hlizeam până mai ieri privind în jur: nouă nu ni se poate întâmpla! și uite că s-a întâmplat.
Soluții pentru viitorul foarte apropiat? Sigur că sunt, numai că nu le putem vedea decât înțelegând din start că „după” nimic nu va mai fi ca „înainte”. Nu vor exista reveniri la statu-quo-urile în care am băltit până acum. Și asta e valabil nu numai în viață, în general, ci și în cazul particular al pieței vinului.
ILUZIA FALSELOR REALITĂÈšI
Ei, lasă! – vor spune optimiștii. O să treacă și asta! Stăm acasă, mai strângem cureaua, că tot suntem în Postul Paștelui. Și, la urma urmei, dacă tot stă românul în casă, nu o să bea vin? Ba chiar mai mult! S-au închis restaurantele? Lasă că le transformăm în cantine cu livrare la domiciliu, trecem de la fine dining la meniu de „împinge tava” și cumpărăm vin din super-marketurile rămase deschise! O să fie doar o vacanță ceva mai altfel, mai lungă – dă Doamne! – și mai ieftină, că nu o să mai cheltuim prin hoteluri, prin benzinării și prin aeroporturi. Stăm acasă și „ne simtem bine”! O să mai scadă puțin profitul patronilor, o să mai scadă puțin salariul angajaților, dar nu o să moară nimeni din atât.
Ba o să moară, tocmai asta este! O să moară economia și așa fragilizată de luptele politice de până mai ieri. Iar printre primele victime va fi industria Horeca, urmată de distribuție și cea vitivinicolă, dacă nu se va interveni de urgență cu măsuri concrete. în lipsa lor, departe de a fi alarmist, imaginea pe care o prefigurez este una apocaliptică. Restaurante, bistro-uri și winebar-uri închise. Mall-uri închise. Activitate restrânsă pentru magazinele rămase deschise. Tot atâtea porți închise în nasul producătorilor de vin. Dacă ne gândim că tot blocajul impus de autorități pentru stoparea efectelor virusului va bate cepul pe cisternele din crame și va bloca noua recoltă din toamnă în vie. Unde să mai vinzi vinul destinat acestei veri de acum compromise? Va zace în crame până va deveni oțet, vorba specialistului în Branding, Marketing și Comunicare George Moisescu, într-o excelentă analiză a fenomenului. Nu este vorba despre trei – patru luni de lipsire de profit, ci de încă un an pierdut din toamnă încolo.
Guvernul promite măsuri de sprijin a afacerilor autohtone lovite. Care sunt acestea? Acei 75% din salariile pe care patronii le dau acum pentru a-și menține salariații în formarea cărora au investit, bani pe care însă îi vor primi doar peste trei luni, dacă nu mai mult. Și probabil după o hărțuire birocratică tradițională, menită să dezarmeze pe mulți. Dar despre despăgubirea producătorilor pentru recolta din toamnă care sigur va fi compromisă? Dar despre despăgubirea acestor producători pentru banii datorați de locațiile HoReCa închise și care vor invoca – justificat de altfel – cazul de forță majoră? Dar despre falimentul previzibil al distribuitorilor prinși între filele CEC eliberate producătorilor și lacătele de pe ușile unităților HoReCa?
Suntem îndemnați să stăm acasă. Corect din punctul de vedere al combaterii pandemiei. Dar nu toți putem face asta. Via nu o poți lucra din vârful patului și nici tratamentele în cramă nu le poți face din bucătărie. Ce facem cu acești oameni pe care nu îi poți trimite în șomaj tehnic? Despre toate astea nu primim decât tăcere.
CERTITUDINEA SOLUÈšIILOR REALISTE
Cum va arăta lumea „după”? Cu siguranță altfel! Nimeni nu poate spune acum câte crame vor supraviețui, câți distribuitori vor mai fi activi, câte locații se vor redeschide. Dar putem spune cu certitudine că nu toți vor dispărea! Cei rămași în cursă nu vor fi neapărat cei cu resurse financiare consistente, ci aceia care vor da dovadă de viziune corectă exact acum când totul pare distrus definitiv.
Acum este cazul să se refacă listele de vin, activitate ce poate fi prestată de la distanță de somelierii consultanți. Acum este cazul ca producătorii să își refacă și să își profesionalizeze strategiile de comunicare, de la site-uri, la rețele de socializare și la cataloagele de prezentare. Strategii care, să fim sinceri, destul de des erau făcute cam „pe picior” de unele agenții care nu înțelegeau prea mult din fenomenul Vin. Referitor la comunicare este cazul acum să se pună accent pe virtuțile vinului ca suport de sănătate.
Un exemplu bun este materialul postat de crama Budureasca pe pagina sa de Face Book despre proprietățile antivirale ale resveratrolului și efectele acestuia în lupta împotriva infecției cu Coronavirus. în articol se arată că specialiștii și cercetătorii de la NCBI – National Center for Biotechnology Information – au analizat proprietățile antivirale ale resveratrolului și efectele acestuia în lupta împotriva infecției cu Coronavirus. în urma a numeroase teste și analize (MTT*, PCR**, Western Blotting*** ș.a.), efectuate încă în 2017, au fost confirmate proprietățile antivirale are resveratrolului împotriva MERS-CoV – virus din aceeași familie cu COVID-19. Resveratrolul a inhibat semnificativ infecția cu MERS-CoV. S-a demonstrat că resveratrolul activează SIRT1, denumită și „proteina longevității” care protejează și păstrează intacte celulele ADN-ului și repară moleculele afectate de radicalii liberi. Desigur că un singur astfel de articol, oricât de bine scris nu este suficient pentru a reface consumul de vin roșu.
Tot acum este cazul ca producătorii și distribuitorii să își refacă strategiile de vânzare. Se pot face trainiguri tot online cu echipele de vânzări. Sper ca și cursurile de specializare/certificare Somelier să continue și cei implicați în fenomenul vin să înțeleagă importanța acestora. De asemenea, producătorii autohtoni trebuie să se regrupeze în fața asaltului previzibil al vinului bine subvenționat din țări consacrate ca Franța, Spania, Italia, Portugalia, dar și din Lumea Nouă. Să nu uităm nici de Republica Moldova care și până acum a dovedit o tenacitate aparte în penetrarea pieței românești a vinului. Și să nu uităm nici de competiția cu berea, de data asta din perspectiva prețului mult mai tentant al acesteia pentru portofelele subțiate consistent. Poate că a venit momentul să se revizuiască unele din prețurile umflate mai mult de orgolii decât de o calitate ultra-premium.
Din fericire, printre atâtea rele, virusul a readus acasă o bună parte din forța de muncă pregătită. Restaurantele ar trebui de pe acum să lanseze oferte de recrutare pentru ospătari, barmani și bucătari. Ce vor oferi însă aceștia viitorilor clienți, asta este însă un subiect încă incert.
Totul va depinde de viziunea supraviețuitorilor.