GoodWine, o nouă ediție dedicată vinurilor de calitate

person Horeca
access_time_filled

goodwine2015Au mai rămas câteva zile până la deschiderea unei noi ediții a Târgului Internațional de Vinuri GoodWine. Adresat iubitorilor de vinuri bune, ediția de toamnă GoodWine își deschide porțile pe 20 noiembrie a.c., în Pavilionul C1 din cadrul Romexpo.

Printre expozanții de la această ediție se numără: Casa de Vinuri Cotnari (Partener Oficial), Jidvei (Partener Principal), Vincon Vrancea (Partener), Crama Oprișor, Avincis, Agricola Știrbey, Vitis Metamorfosis, Liliac, Crama Gîrboiu, Domeniile Tohani, Wine Princess,  Budureasca, Domeniile Sâmburești, Senator Wine, Crama Cepari, Alcovin Măcin, Crama Ceptura, Purcari, Casa de Vinuri Huși, Crama Hermeziu, Domeniul Vlădoi, Cricova România, Domeniile Ostrov, Domeniile Blaga, Pivnițele Theodoros, Crama Rătești, Carastalec, ONVV Moldova (cu peste 10 producători). Ambasada Chile, Barza Albă (Republica Moldova), Giuliano Tartufi (Italia), Nomibo, Călărași Divin.

Noutăți și surprize pregătesc și Casa de Vinuri Cotnari, Partenerul Oficial al evenimentului, dar și Jidvei, Partenerul Principal Goodwine, și Vincon Vrancea, Partenerul Goodwine. ONVV Moldova va aduce în standul de țară peste zece producători din Republica Moldova. Stand de țară va avea și Ambasada Chile.

Partea de accesorii este reprezentată de Sodinal, Tc Rom Glass, Vimini Prod, Azoc Star Bag In Box, Valdo Invest, Decorium, Triago, Biosystems, Romprix, Cardoil Avantaj. Cafeaua va fi oferită de compania Bristot.

Programul de vizitare este următorul: vineri, 20 noiembrie, între orele 12.00 – 19.00, sâmbătă, 21 noiembrie, între orele 10.00 – 19.00, duminică, 22 noiembrie, între orele 10.00 – 17.00. Prețul unui bilet de intrare este de 20 lei și include și paharul de degustare.

Crame noi la Goodwine

în premieră la Goodwine sunt prezente Crama Cepari, Carastelec, Crama Hermeziu (Domeniile Lungu) și Pivnițele Theodoros.

Crama Carastelec este prima investiție din România gândită să producă preponderent spumante și vinuri efervescente. Crama – construită în 2011/2012 – este o construcție semiînfundată, pentru a asigura temperatura de 14-15 grade Celsius și folosește tehnologie de climatizare modernă, cu pompe geotermale. Aria utilă desfășurată a cramei este de 1433 mp. Echiparea cramei cu utilaje ultramoderne a fost efectuată în anul 2013, cu rezervoare de fermentare din oțel cu sistem de răcire, linie automată de îmbuteliere vin efervescent și vin liniștit. Pentru vinurile maturate se folosesc butoaie de stejar unguresc de 225 litri, tip barrique, respectiv de 500 litri. Investitorii sunt din domeniul vinului, iar în Ungaria dețin plantații și crame de mărimea a 50 hectare în vestul țării, respectiv de 9 hectare în renumita zona Tokaj.

Crama Cepari este o emblemă creată de pasiunea pentru vin a enologului Ilarie Prioteasa. Ucenicia ca stagiar în vechile crame ale Drăgășanului a fost continuată la nivel profesional în crama proprie, concepută după standardele moderne mereu în schimbare ale domeniului. Investițiile în plantații, tehnologie, oameni și promovare încearcă să rescrie o continuitate a istoriei vinului pentru zona de originea soiului Crâmpoșie.

Crama Hermeziu din județul Iași, se dezvoltă astăzi în cadrul grupului de firme Domeniile Lungu, susținută și dezvoltată prin investiții în tehnologie și modernizare.

Masterclassuri  la Goodwine

Două masterclass-uri vor fi susținute de Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova. Un al treilea masterclass este organizat în colaborare cu vin2.ro, susținut de Galina Niforou, absolventă a Universității de Tehnologie Alimentară din Plovdiv și a unui MBA – Wine Markering&Management din Bordeaux. Galina Nifourou este cel mai cunoscut specialist în dezvoltarea de strategii de afaceri în industria vinului din Bulgaria și de aproape 20 de ani acordă consultanță producătorilor de vin bulgari, ajută la crearea unor mărci si branduri de vin, fiind și Președinta Asociației Bulgare de Export a Vinului (BWEA).

Pe parcursul unei ore și jumătate, participanții pot degusta 10 vinuri bulgăresti, într-un cadru profesionist.

Locuri disponibile: 28

Data: 21 noiembrie, ora 15.00, Centrul de Presa Romexpo

Sursă foto: www.trilogy.in

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302