Începe o nouă ediție a competiției de bartending Barmaniada
Barmaniada, cea mai importantă competiție de bartending din România, revine în toamna aceasta cu o nouă ediție adresată barmanilor profesioniști, dar și publicului iubitor de adrenalină. Marți, 15 octombrie 2013, ora 18.30, în Tonka Soul Cafe se lansează prima provocare, etapa de Speed Service, care va reuni cei mai talentați barmani din țară, într-un adevărat spectacol contra cronometru.
Ajunsă la cea de-a cincea ediție, Barmaniada a devenit unul dintre evenimentele de referință în domeniul bartendingului, încurajându-i pe concurenți să evolueze și să devină tot mai buni în meseria lor. Și anul acesta, barmanii din toate colțurile țării sunt invitați să-și demonstreze profesionalismul în fața juriului de specialitate.
„În cadrul edițiilor din anii anteriori, am fost plăcut surprinși de pasiunea, creativitatea și profesionalismul de care au dat dovadă participanții. Considerăm că am mai făcut un pas către excelență în domeniul bartendingului și ne propunem să oferim, în continuare, barmanilor ocazia de a interacționa cu profesioniști de renume național și internațional”, a declarat Bogdan Nicolae, unul dintre organizatorii Barmaniada 2013.
Barmaniada 2013 se va desfășura pe parcursul a șase etape, provocându-i pe participanți să ia parte la un eveniment complex și să învețe de la cei mai buni specialiști ai domeniului.
Speed Service, prima probă a competiției, va pune la încercare viteza și îndemânarea concurenților în prepararea a șase cocktail-uri și servirea a două beri, într-un timp cât mai scurt. La finalul acesteia, va fi desemnat cel mai rapid barman profesionist.
Etapa aceasta se va bucura de prezența unui invitat special, o personalitate recunoscută în industria bartending-ului european: Tess Posthumus s-a născut în sudul Olandei, remarcându-se ca fotomodel, prin talentul și frumusețea sa. De-a lungul timpului, ea a activat în diferite domenii ale industriei ospitaliere alături de numeroși profesioniști, ajungând astfel să-și descopere pasiunea pentru bartending și mixologie. Câștigătoare a titlului de Best Bartender, la Venuez Hospitality & Style Awards 2013, Tess este, în prezent, barman la Door 74, în Amsterdam.
JURIU
Pentru proba de Speed Service, juriul va fi format din profesioniști recunoscuți pentru activitatea și experiența lor în domeniul bartending-ului: Tess Posthumus ” președinte al juriului și invitat special, Marjan Kukuneshosky (Make) ” câștigător al ediției Barmaniada 2009, Marius Bălăceanu (Benois) ” Creative Bar Events, Vlad Buda ” barman profesionist, Matt Highley ” Mojo Club.
PREMII
La finalul acestei prime etape, rapiditatea în mișcări alături de îndemânarea și acuratețea cu care sunt pregătite cele șase rețete le vor aduce câștigătorilor următoarele premii: 500 € – locul I, 250 € – locul al II-lea, 150 € – locul al III-lea.
Barmanul care acumulează cele mai multe puncte pe parcursul tuturor probelor de concurs va fi desemnat, la finalul competiției, Barmanul Anului 2013 în România și va avea ocazia să participe la un training de mixologie, susținut de specialiști internaționali, la ABSOLUT Akademi, în Suedia.
Barmaniada 2013 va cuprinde șase probe:
Speed service ” 15 octombrie 2013
Bere ” 30 octombrie 2013
Sommelier ” 31 octombrie 2013
Mixologie ” 19 noiembrie 2013
Entertainment ” 17 decembrie 2013
Barista ” 21 ianuarie 2014
În cadrul fiecărei etape, publicul va avea ocazia să experimenteze gusturi și arome unice, participând la demonstrații cu băuturi neconvenționale create la barurile special amenajate.
BARMANIADA este cea mai complexă competiție anuală de bartending din România. Obiectivul ei este să dezvolte nivelul de profesionalism din spatele barului și să creeze o comunitate de barmani care să interacționeze și să facă schimb de experiență, punând din ce în ce mai mult accent pe evoluție în meseria lor. Barmaniada se află la cea de-a cincea ediție. Deținătorii titlului de Barmanul Anului sunt: Marjan Kukuneshoski (Make) în 2009, Sergiu Biriș în 2010, Marian Porumb în 2011 și Alexandru Tudor în 2012.