King of plate – Duelul bucătarilor

person Horeca
access_time_filled

chef_2Waiters împreună cu restaurantul Ginger vor organiza în data de 16 ianuarie 2012 duelul gastronomic „King of plate” al cărui protegoniști vor fi Chef David Contant și Chef Răzvan Alexandru. Fiecare dintre concurenți va primi câte patru ingrediente de bază pe care le vor folosi în realizarea preparatelor din farfurie, restul ingredientelor fiind trase la sorți. Prin acest duel gastronomic organizatorii încearcă să impulsioneze creativitatea și să încurajeze bucătarii din România să participe la astfel de dueluri. Juriul va fi format din 6 persoane, decise tot de sorți, cunoscătoare și consumatoare de… bun gust. Din juriu vor face parte și doi bucătari, Martin White și… Bucătarul de Aur al Bucureștiului ediția 2011, Eugen Grosu.
ginger1
Vor fi puse la dispoziția concurenților 4 ingrediente de bază denumite „Regele din farfurie”, pe care concurenții trebuie să le utilizeze în crearea unui meniu în 3 exemplare, adică 3 farfurii identice (sau aproape identice) cu același preparat. În concluzie, fiecare concurent va realiza 4 feluri principale înmulțit cu 3 farfurii, egal 12 farfurii. Este de ajuns un singur ingredient într-un preparat. Cele trei farfurii cu fiecare preparat din cele patru chefs-knife-lvor primi un număr care va corespunde numelui concurentului. Concurentul lipește pe spatele celor 3 farfurii cifra respectivă și o trimite printr-un ospătar la juriu, iar singura persoană care va ști cifra de pe farfurie va fi concurentul. Menționăm că nu va exista comunicare între bucătărie și spațiul de jurizare. Concursul va începe la ora 12, iar jurizarea după ora 15. Fiecare concurent are voie să își aducă propriile ustensile.
Restul juriului până la 6 persoane va fi tras la sorți în ziua concursului dintr-un număr de mai multe persoane înscrise să jurizeze, în prezența tuturor participanților și organizatorilor. Cei care nu vor intra în juriu sunt bineveniți să asiste, fără a comenta sau influența verdictele. Fiecare membru al juriului va acorda pentru fiecare preparat o notă de la 1 la 10, aceasta putând fi și cu zecimale (de exemplu 9,35). Notele vor fi trecute pe un buletin unde este înscris numele persoanei care jurizează și cifre de la 1 la 8 reprezentând numărul de preparate (câte 4 de fiecare concurent).
Persoanele interesate să participe la tragerea la sorți pentru formarea juriului trebuie să-și anunțe disponibilitatea până vineri 13 ianuarie 2012 pe adresa de e-mail office@waiters.ro sau restaurant.ginger@yahoo.com.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302