Noutățile Salonului Internațional de Vinuri VINVEST 2013
Salonul Internațional de Vinuri VINVEST de la Timișoara sărbătorește anul acesta 10 ani de existență și va aduce în perioada 19 – 21 aprilie la Centrul Regional de Afaceri Timișoara câteva noutăți pentru specialiștii din industrie și pentru consumatorii de vin, printre care Gala Vinului Premium, a anunțat astăzi Directorul VINVEST, Lucia Pîrvu, în cadrul unei conferințe de presă organizată la București.
Organizatorii salonului au anunțat cu această ocazie și expozanții de la ediția aniversară VINVEST 2013. Din rândul producătorilor de vin vor expune Domeniile Anastasia, Crama Oprișor, WineRo, Petrovaselo, Jidvei, Budureasca, Casa de Vinuri Cotnari, TM INOX, Domeniile Sâmburești, Agrofam Holding, Liliac, Domeniile Sara, Domeniile Boieru, Wine Princess, Domeniile Dealu Mare Urlați, SCDVV Pietroasa, SCDV Blaj, Basilescu, iar din rândul importatorilor și distribuitorilor de vin vor expune: Crama Borha, Marvin Wine Shop, Moez GmbH, La Republica Del Gusto și Heinrig Distribution. Totodată vor participa și companii din servicii conexe: Triago, Comuna Prundeni (Drumul Vinului Vâlcean), Scharfenberger, Stirom, Vitrometan, Valdo Invest, Lantec Industries, Unicom Wood Production, Spiedel Tank, Gastrotech, Enorom, Trust Hungary, Bevitech, MTD International, CJ Satu Mare (Simbotour), Norad, Power Lift, BTC Glass Design, Glass Container Company.
Lucia Pîrvu a mulțumit expozanților și a subliniat că nu e ușor să organizezi un salon de vinuri în condițiile economice actuale: „E din ce în ce mai greu să organizezi VINVEST, datorită crizei economice care se resimte în industria vinului. Chiar dacă e criză noi încercăm să menținem standardele an de an și să organizăm un salon care să aducă plus valoare industriei de vin din România. Atât prin VINVEST cât și prin VINTEST ne dorim să venim în întâmpinarea producătorilor de vin și a serviciilor conexe”, a declarat Directorul VINVEST, Lucia Pîrvu, care are o experiență de aproape 30 de ani în domeniul vitivinicol.
În premieră în cadrul Salonului de la Timișoara se va desfășura Gala Vinului Premium. Evenimentul va avea loc sâmbătă 20 aprilie 2013 începând cu ora 14.00, cu implicarea cramelor participante, care vor înscrie doar un Vin Premium din portofoliul propriu. Fiecare cramă va desemna oenologul sau somelierul care va descrie vinul în 10 minute.
Reprezentantul ADAR, Ioan Namoloșanu, prezent la conferința de astăzi, a subliniat că România e o țară consumatoare de vin și că față de alte țări avem un consum bun, dar întrebarea este ce fel de vin consumăm? „Consumatorii trebuie să fie mai pretențioși cu vinul pe care îl consumă. Trebuie să facem un pas înainte către vinul de calitate. Acesta este și misiunea VINVEST”, a afirmat Ioan Namoloșanu.
Tot sâmbătă, 20 aprilie se va desfășura a 8-a ediție a Concursului Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice, unde sunt așteptate circa 100 de probe.
Mai multe informații despre ediția aniversară VINVEST 2013 găsiți AICI.