Paletă bogată de evenimente la GoodWine: lansări și degustări de vinuri, masterclass-uri și Forumul Vinul.ro

person Horeca
access_time_filled

programgoodwine2016Târgul Internațional de Vinuri GoodWine – ediția de primăvară 2016 și-a deschis porțile vineri, 15 aprilie, la Romexpo, și aduce o serie de noutăți pentru profesioniști și amatori, printre care o paletă mult mai bogată de evenimente față de edițiile precedente: lansări și degustări de vinuri, masterclass-uri și, în premieră în cadrul târgului, se va organiza Forumul Vinul.Ro, care, după o pauză de 2 ani, va aduce la masa dezbaterilor subiecte precum starea industriei vitivinicole, trendurile din consum sau marketingul vinului.

Vedeți AICI programul detaliat al evenimentelor din cadrul GoodWine.

Ajuns la cea de-a 15-a ediție, GoodWine este un punct de referință pentru piața vinurilor, reușind să adune de 2 ori pe an, sub același acoperiș, producători, distribuitori și importatori de vinuri din România și din străinătate, precum și companii din domenii conexe.

Faptul că GoodWine a ajuns la a 15-a ediție este un lucru remarcabil, mai ales în contextul economic românesc și pentru acest lucru aș vrea să felicit organizatorii și toți participanții la această ediție și la cele anterioare, care au făcut să fie posibil acest lucru. Jidvei susține și va susține și în continuare acest târg”, a punctat Directorul Național Jidvei (Partener Principal GoodWine) – Costin Ghiță, în deschiderea GoodWine.

Și Președintele CA Casa de Vinuri Cotnari a subliniat importanța acestui târg pentru industria de profil, subliniind că organizarea acestuia este în beneficiul tuturor. “Ne face o deosebită plăcere să fim și la această ediție partenerul oficial al târgului de vinuri GoodWine. Ce am observat personal este că de la ediție la ediție acest târg crește, iar acest fapt nu poate decât să ne bucure și să ne facă să ne dorim o colaborare cât mai îndelungată cu GoodWine. Un aspect foarte important consider că îl reprezintă noile evenimente ce vor avea loc în cadrul târgului. Salut inițiativa Vinul.Ro de a organiza un masterclass pentru soiurile românești. Observ că din ce în ce mai multă lume începe să înțeleagă aceste soiuri, să le aprecieze și să mizeze pe ele și eu consider, alături de tot mai mulți specialiști, că ele sunt șansa noastră de afirmare. Recent, am fost la un târg de profil foarte important în Germania și am văzut ce presupune organizarea unui târg. Le doresc organizatorilor GoodWine ca în următorii ani să ajungă la același nivel, întrucât asta ne va avantaja pe toți”, a declarat Victor Deleanu.

Ediția de primăvară 2016

La ediția de primăvară GoodWine 2016 au confirmat participarea: Casa Cotnari – Partener Oficial, Jidvei – Partener Principal, Vincon Partener, Crama Oprișor, Crama Liliac, Budureasca, Crama Basilescu, Domeniile Tohani, Crama Hermeziu, Domeniile Sâmburești, Crama Averești, Alcovin, Domeniul Vlădoi, Crama Darie, Senator Wine, Domeniile Ostrov, Catleya, Speed Huși, Crama Tata și Fiul.

în premieră la GoodWine, la această ediție vor putea fi degustate vinurile de la următorii producători autohtoni: Crama Bogdan, Via Viticolă Sarica Niculițel, Crama Dealul Dorului.

Din Republica Moldova vor fi prezenți: Cramele Cricova, Crama Maurt, Călărași Divin, Equinox, Mezalimpe, Etcetera, Vinăria Dac și, în premieră, Molda Wine, Minis Terrios și Vinăria Poiana, în standul Asociației Micilor Producători de Vin.

Din Bulgaria, pentru prima dată la GoodWine, vor fi prezente vinurile cramei Midalidare Estate.

Tot în premieră, vizitatorii se vor întâlni cu vinurile cramelor macedonene Bovin, Lozar, Irgan și Popova Kulo, aduse de către importatorul RomacWine.

Din Italia, vinurile producătorului Tenuta Ulisse vor putea fi găsite în standul Giuliano Tartufi. Vinurile Maschio dei Cavalieri, Bepindeeto (spumante), Soraighe si Capoforte, cele de la Cantine Vedova Valdobbiadene și cele de la Azienda Agricola Il Poggio di Francesca, vor fi pentru prima dată la GoodWine, aduse de importatorii Almma Comixt, Charisee Marketing Division și Movenext Consulting.

în partea de utilaje, tehnologii și servicii conexe expozanții sunt: Valdo Invest, Romwine, Unicom, Kulinos, Astron, Combotech, Romprix.

Programul de vizitare al târgului este următorul:

Vineri, 15 aprilie: între orele 12.00 – 19.00

Sâmbătă, 16 aprilie: între orele 10.00 – 19.00

Duminică, 17 aprilie: între orele 10.00 – 17.00

Prețul unui biletde intrare este de 20 de lei și cuprinde și paharul de degustare.

Sursă foto: pagina de facebook a evenimentului

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302