PNVV: Statele cu educație în consumul de vin susțin consumul moderat de vin
Statele cu educație în consumul de vin din Uniunea Europeană promovează consumul moderat de vin, subliniază reprezentanții Patronatului Național al Viei și Vinului într-un comunicat, în care se precizează că PNVV susține ferm poziția Guvernului de a permite conducătorilor auto consumul a maximum „un pahar de vin”.
Patronatul Național al Viei și Vinului a transmis ieri presei câteva precizări privind dezbaterile publice asupra modificării limitei legale a concentrației de alcool permise, propuse prin modificarea Codului rutier, și anume:
- Dintre statele membre UE doar România, Cehia, Ungaria și Slovacia au 0 (zero) limita concentrației alcoolice permise, restul statelor membre nesancționând contravențional consumul de alcool de 0,2 miligrame alcool în sânge; abuzul de alcool este în continuare încadrat la infracțiune, pentru ce depășește 0,5 miligrame alcool în sânge.
- Statele cu educație în consumul de vin din Uniunea Europeană promovează consumul moderat de vin (http://www.wineinmoderation.eu) și, în acest context, PNVV susține ferm poziția Guvernului de a permite conducătorilor auto consumul a maximum „un pahar de vin”.
- Totodată, PNVV subliniază faptul că este recomandat consumul moderat de vin mai ales în prevenirea bolilor cardiovasculare – cauza numărul 1 a mortalității în lume.
- PNVV traduce adoptarea măsurii de ridicare a nivelului concentrației de alcool permise astfel:
– Respectul datorat conducătorilor auto onești și credibilizarea acestora.
– Încurajarea turismului și gastronomiei românești.
– Încurajarea consumului moderat de vin – de exemplu, degustări specializate în crame, evenimente sociale, masa de prânz însoțită de un pahar de vin etc.
Din punct de vedere al consumului de vin, PNVV a generat un calcul științific prin care arată proporțiile de vin permise în consumul ocazional relativ la masa unei persoane și subliniază că scaderea alcoolemiei în organism este de 0,15 miligrame alcool în interval de o oră.
Limitele legale ale concentrației de alcool în sânge permise în statele Uniunii Europene: