Premieră la Provino

person Horeca
access_time_filled

Frank Smulders, unul dintre cei 300 de Masters of Wine din lume, și wine director al Puhringer Group va susține în cadrul Festivalului Provino două teme de interes pentru iubitorii de vin: Revoluția vinurilor spaniole, în care se va face și o degustare de 8 vinuri din regiunile Rioja, Rueda, Rias, Ribera del Duero, Priorat si Toro și Crearea unui winecellar și investiția în vin, au anunțat într-un comunicat de presa organizatorii.
provinobanner
Cu o activitate intensă care s-a derulat pe durata a 15 ani în regiunile viticole Rioja, Ribera del Duero și Priorat, Frank Smulders MW și-a construit reputația de personalitate activă în promovarea vinurilor spaniole în întreaga lume, acesta reprezentând producătorii de vin spanioli pe piața europeană. Frank Smulders a obținut titlul de „Master of Wine” în 1992, acesta fiind una dintre cele mai înalte calificări ce poate fi obținută de un specialist în vin.

Revoluția vinurilor spaniole

Spania, ca și țară producătoare de vin, a trecut printr-o revoluție în ultimii 20 de ani. Calitatea vinurilor a crescut semnificativ, tipurile de vin s-au schimbat, noi regiuni au ieșit la suprafață, noi vinificatori s-au evidențiat.

În cadrul Masterclass-ului, Frank Smulders va explica într-o prezentare inedită ce s-a întâmplat în Spania din punct de vedere al producției de vin și mai exact, cum s-a întâmplat această schimbare, susținută de o degustare a câtorva dintre vinurile reprezentative care au participat la această revoluție. Frank Smulders MW, un cunoscător desăvârșit al vinurilor spaniole, va transmite cursanților cunoștințele sale despre istoria și regiunile viticole ale Spaniei.

Crearea unei winecellar și investiția în vin

Frank Smulders MW este winedirector al Hotelurilor Palais Coburg și Park Hotel Vitznau, astfel ocupându-se de două dintre cele mai importante crame din lume. În cadrul Masterclass-ului cu tema: Crearea unui winecellar și investiția în vin, el va împărtăși din experiența și cunoștințele sale despre cum se întemeiază o cramă de primă clasa, cum se folosește vinul drept investiție și care sunt tendințele actuale pe piață în materie de vinuri de top din lume.

Cele doua masterclass-uri se vor desfășura în Sălile Chopin și Vivaldi din cadrul PALAS Iași Lifestyle Center, vineri, 7 decembrie, începând cu orele 11:30. Prețul unui bilet este de 250 lei și poate fi achiziționat online de pe iasi.provino.ro sau din rețeaua partenerilor autorizați: Good Point, Restaurant Enoteca Ralet, Restaurant La Castel, Magazin 40°, Petit Lobo, The Very Shop, Time Out, Restaurant Expo, Restaurant Bellaria, Restaurant Buena Vista, C-HOUSE.

Conceput și inițiat de compania ABplus Events, Festivalul de Vin, Artă și Gastronomie Provino este un eveniment expozițional în jurul căruia a fost creată o rețea de activități care promovează cultura vinului, arta și gastronomia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302