Premiile de Excelenţă Vinul.Ro, prima ediţie în afara Bucureştiului

person Horeca
access_time_filled

Competiția de vinuri „Premiile de Excelență Vinul.Ro” se va desfășura în premieră anul acesta în afara Bucureștiului, la Drăgășani, în perioada 26-30 octombrie, și se va bucura de prezența unora dintre cei mai respectați degustători de vinuri din industria mondială a vinului, au anunțat organizatorii evenimentului, publicația Vinul.Ro.

Premiile de Excelență Vinul.Ro se diferențiază de alte competiții de profil din lume prin existența a două secțiuni distincte: una pentru vinuri non-retail, (etichete distribuite doar în Hoteluri, Restaurante, Cafenele sau firme de Catering și înregistrate în concurs de către producători, distribuitori sau importatorii de vinuri, contra unei taxe de înscriere), și o secțiune în care participă vinurile achiziționate de către organizatori direct de pe rafturile magazinelor.

concursvinuriProducătorii, importatorii sau distribuitorii de vinuri din România și din străinătate au posibilitatea să înscrie în concurs probe care nu există în marele retail, contra unei taxe de participare de 60 de euro/probă. Probele trebuie să ajungă în posesia organizatorilor până cel târziu la data de 10 octombrie 2012.

Și pentru că gradul de seriozitate al unei competiții de vinuri este dat în primul rând de prestanța judecătorilor care intră în comisiile de jurizare, a patra ediție a Premiilor de Excelență Vinul.Ro se va bucura de prezența unora dintre cei mai respectați degustători de vinuri de la nivel internațional.

Pentru ediția de anul acesta, Vinul.Ro a invitat să analizeze vinurile românești și nu numai doi deținători ai titlului Master of Wine, câțiva dintre cei mai importanți jurnaliști europeni de vin, cu funcții de conducere în cadrul Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin (FIJEV), oenologi, scriitori, consultanți și experți în domeniul vinului.

Astfel, la cea de-a patra ediție a Premiilor de Excelență vor participa 14 jurați străini, din 9 țări europene: Caroline Gilby MW, Angela Muir MW (Marea Britanie), Darrel Joseph (Austria), Yves Paquier (Elvetia), Luigi Salvo, Roberto Gatti și Fabio Pracchia (Italia), Mariusz Kapczynski (Polonia), David Cobbold (Franta), Antonio Maria Casado Tome (Spania), Nemeth Agnes (Ungaria), Yana Petkova, Marina Karakonova și Galina Niforou (Bulgaria). Alături de aceștia, în comisiile de jurizare ale concursului vor mai participa și câțiva specialiști și degustători români.

Evenimentul se va bucura de sprijinul Asociației Producătorilor din Drăgășani, grup din care fac parte producătorii Agricola Știrbey, Avincis, Casa de Vinuri Iordache, Casa de Vinuri Negrini, Crama Sparleni, Via Sandu și Casa de Vinuri Isarescu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302