Prima etapă a competiției Barmaniada 2013 și-a ales câștigătorii
Prima etapă a competiției de bartending Barmaniada 2013, a avut loc marți, 15 octombrie, în Tonka Soul Cafe. Sub atenta evaluare a juriului de specialitate, peste 30 de barmani și-au putut demonstra îndemânarea, având de servit 2 beri și de preparat șase băuturi: 2 long drinks, un cocktail martini, un cocktail frozen, un iced tea și un cocktail multi liqueur. Dintre aceștia, doar 12 au fost aleși pentru finala Speed Service.
Membrii juriului au punctat atât rapiditatea concurenților, cât și acuratețea tehnicilor și a rețetelor folosite în prepararea băuturilor.
„Mi-a făcut plăcere să fac parte din juriul Barmaniada. Am întâlnit concurenți foarte pasionați și m-am bucurat. Singurul sfat pentru ei este ca după competiție să nu se gândească la efortul și multele ore de antrenament necesare pentru o prestație exemplară, ci din contră, să se gândească la ce au facut mai puțin bine. În acest fel, vor înțelege care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă mai bine pentru data viitoare. Astfel, după fiecare etapă, vor deveni barmani mai buni și acesta este cu adevărat spiritul competiției!”, a declarat Tess Posthumus, invitat special și președinte al juriului Speed Service.
Câștigătorii
Câștigătorul titlului de cel mai rapid barman din țară a fost Tudor Alexandru (foto jos), care a reușit să impresioneze juriul, realizând toate cerințele probei în doar un minut și 35 secunde și obținând marele premiu în valoare de 500 Euro. Tudor a participat pentru a patra oară la Barmaniada, din dorința de a-și depăși limitele și de a avea parte de experiențe plăcute alături de profesioniști din domeniu. În cadrul ediției din 2012, el a fost declarat Barmanul Anului în România.
Tudor Alexandru a fost urmat îndeaproape de Andrada Apostolescu (foto dreapta sus), care s-a clasat pe locul II. Dacă în 2012 ea a reușit să obțină cel mai bun timp, un minut și 21 secunde, la ediția de anul acesta, Andrada a servit cele opt băuturi într-un minut și 38 secunde, câștigând premiul în valoare de 250 Euro. Frumoasa concurentă nu a ezitat să vină tocmai din Cluj pentru a participa la Speed Service, fiind convinsă că orice provocare poate contribui la dezvoltarea sa personală și profesională.
Locul al III-lea a fost ocupat de Csani Marton (foto jos), care a câștigat 150 Euro, dovedindu-și îndemânarea într-un minut și 46 secunde. El vine din Cluj, are o experiență de doi ani in domeniul bartendingului și consideră că Barmaniada este ocazia ideală pentru a cunoaște comunitatea barmanilor profesioniști.
Juriul
Și în cadrul acestei ediții, competiția a avut parte de un juriu format din profesioniști renumiți în domeniul bartendingului:
Tess Posthumus ” președinte al juriului și invitat special. Câștigătoare a numeroase premii internaționale, Tess este specialist in mixologie, iar, în prezent, lucrează la Door 74, în Amsterdam.
Dan Anghel ” președinte onorific al juriului Speed Service. Dan Anghel este sommelier, fiind totodată recunoscut pentru vasta sa experiență în domeniul Horeca.
Marjan Kukuneshosky (Make) ” este câștigător al ediției Barmaniada 2009 și managing partner la Laborator Cocktail Bar. Make încurajează barmanii să privească cu profesionalism această meserie.
Marius Bălăceanu (Benois) ” este fondator al Creative Bar Events, vine din Iași și activează în domeniul bartendingului de peste 10 ani.
Vlad Buda ” având peste 8 ani de experiență în domeniul bartendingului, Vlad încurajează barmanii să participe la Barmaniada pentru a avea parte de noi experiențe.
Răzvan Dinu ” este barman profesionist la Bar Session, în Brașov, și pasionat de entertainment, surprinzând mereu prin spectacolele oferite în spatele barului.
Barmaniada 2013 a încheiat cu succes prima etapă a celei de-a cincea ediții și pregătește în continuare surprize frumoase pentru celelalte etape ale concursului:
• Bere ” 30 Octombrie
• Somelier ” 31 Octombrie
• Mixologie ” 19 Noiembrie
• Entertainment ” 17 Decembrie
• Barista ” 21 Ianuarie